♦ Profitul net a fost de 2 milioane de lei în 2019, de zece ori mai mic faţă de nivelul înregistrat cu un an în urmă.
Societatea Companiilor Hoteliere Grand, companie ce administrează hotelul de cinci stele JW Marriott din Capitală, unul din cei mai mari jucători de pe piaţa hotelieră, dar şi galeria comercială the Grand Avenue, a încheiat anul 2019 cu afaceri de 138 milioane lei, un avans de 3% faţă de 2018, când cifra de afaceri a fost de 133 milioane lei, conform datelor Ministerului de Finanţe.
Compania a înregistrat un profit net de 2 milioane lei în 2019, de zece ori mai mic faţă de cel din 2018, când profitul net a fost de 20 milioane lei. Totuşi, în 2018 a fost anul în care a fost raportat profit, după ce în 2017 compania a avut o pierdere de 140 mii lei. În total, în cadrul societăţii lucrau 297 de salariaţi în 2019.