• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
Business Travel

Polonia va asambla cele 168 de camere de oaspeţi ale celui mai mare hotel modular din lume, care va fi construit în Manhattan

Polonia va asambla cele 168 de camere de oaspeţi ale celui mai mare hotel modular din lume, care va fi construit în Manhattan

Autor: Bogdan Cojocaru

24 apr 2019 164

Cea mai mare companie hotelieră din lume pariază pe faptul că dormitoarele prefabricate sunt cheia spre venituri mai grase şi spre un somn mai bun pentru clienţi, scrie Bloomberg.

Marriott International îşi face planuri pentru ceea ce spune că va fi cel mai mare hotel modular din lume, pe care-l va construi în cartierul NoMad din Manhattan, SUA.

Cele 168 de camere pentru oaspeţi vor fi asamblate în Polonia, expediate peste ocean şi aduse cu camioane la New York în mijlocul nopţii, când străzile oraşului pot permite transporturi agabaritice.

Hotelul cu 26 de etaje ar trebui să fie ridicat în 90 de zile şi deschis anul viitor.

Marriott vrea ca turnul să servească drept model pentru dezvoltatori, creditori şi proprietari de fabrici.

„Scopul nostru este să dăm un imbold industriei“, spune Eric Jacobs, directorul de dezvoltare al companiei.

„Costurile şi timpul sunt foarte importante pentru proprietari şi dezvoltatori.

Vorbim despre viteză.“ Companiile hoteliere ar vrea să dezvolte trendul construcţiilor modulare deoarece acest lucru le ajută să deschidă noi proprietăţi mai rapid, ceea ce le-ar creşte mai repede veniturile.

Metoda necesită mai puţin timp deoarece constructorii fac doar muncă la faţa locului, în timp ce camerele vin asamblate din fabrică.

Finanţarea poate fi dificilă deoarece adesea este nevoie de mai mulţi bani cheltuiţi în avans decât pentru construcţiile tradiţionale.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363