România are doar 36 de hoteluri de cinci stele, cu două mai multe faţă de anul anterior, iar aproape jumătate dintre acestea se aflau în Bucureşti şi Cluj. JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Sheraton, Athenee Palace Hilton sunt doar câteva din cele zece hoteluri de cinci stele pe care Bucureştiul le are. În Cluj se află cinci hoteluri de cinci stele.
Hotelul de cinci stele din Capitală Athenee Palace Hilton este administrat de compania Ana Hotels, care a încheiat anul trecut cu afaceri de 166 milioane lei, conform datelor Ministerului de Finanţe.