♦ „În România timpul lung petrecut în trafic este o realitate întâlnită în oraşele mari, iar AudioTribe propune o nouă perspectivă asupra modului în care petrecem acest timp şi-l priveşte ca pe o oportunitate: transformăm timpul mort în timp viu.“
Audiobookurile câştigă tot mai mult teren în preferinţele cititorilor, oferind o modalitate flexibilă de a parcurge cărţi atunci când te afli în trafic, faci sport sau mergi de la birou spre casă. Din 2022, Cărtureşti şi AudioTribe colaborează pentru a face lectura accesibilă atât în format tipărit, cât şi audio, iar din 2025, platforma AudioTribe a fost cumpărată de Cărtureşti.
„Dacă ne uităm pe statistici, vedem că un român din marile centre urbane petrece în medie şase zile pe an în trafic. Tradus în cărţi audio, asta înseamnă între 15 şi 20 de titluri pe an pentru cei care se află mereu în mişcare“, a declarat pentru ZF Mihaela Pană, post-merger integration manager, AudioTribe.
În ultimii cinci ani, piaţa cărţilor în format digital a înregistrat o creştere. Astăzi, audiobookurile şi e-bookurile generează 5-7% din valoarea pieţei de carte din România, adică 13-15 milioane de dolari, conform ZF.
„Dincolo de tipologiile de ascultători, ceea ce contează cu adevărat este motivaţia pentru care oamenii ascultă cărţi şi aici datele sunt valoroase. Studiul Ofcom ne arată că oamenii ascultă cărţi audio din trei motive: entertainment (45%), relaxare (42%) şi dorinţa de a învăţa ceva nou (31%)“, explică Mihaela Pană.
Totuşi, cărţile nu îi captivează pe ascultători în aceeaşi măsură. Unele îi ţin conectaţi până la final, iar altele îi ajută doar să-şi descopere gusturile şi preferinţele literare.
„Comportamentul ascultătorilor oglindeşte parte din comportamentul cititorilor clasici şi asta ne spune ceva esenţial despre relaţia pe care natura umană o are în raport cu poveştile. Există ascultători de cursă lungă şi perseverenţi care duc o carte până la capăt. Şi există exploratori, adică cei care testează mai multe cărţi sau genuri, până găsesc una care îi prinde cu adevărat.“
Utilizatorii revin pe platformă datorită varietăţii conţinutului de care pot dispune şi faptului că acesta răspunde unor nevoi diverse: profesionistul care vrea să performeze, părintele care caută echilibru şi vrea relaţii mai bune cu cei din jur, subliniază Mihaela Pană.
„Sunt procente care spun, de fapt, o poveste mai semnificativă, aceea că ascultătorul de azi nu caută doar conţinut, caută un însoţitor în procesul de transformare: ca să fie un părinte mai răbdător, să dezvolte abilităţi prin care să fie mai prezent în viaţa sa ori ca să aibă relaţii mai bune acasă şi la locul de muncă. Când motivaţia e clară şi puternică, rata de finalizare creşte semnificativ deoarece ascultătorul ştie de ce consumă şi asta îl ţine în priză până la final.“
AudioTribe oferă companiilor planuri de abonament flexibile, adaptate nevoilor fiecărei organizaţii. Astfel, platforma nu este doar un beneficiu pentru angajaţi, ci şi un instrument care susţine învăţarea continuă şi dezvoltarea organizaţională.
„Prin AudioTribe oferim companiilor o resursă completă de învăţare şi relaxare cu peste 45.000 de cărţi audio şi ebooks, titluri în exclusivitate de la edituri precum Trei, Art şi Alice Books, plus conţinut propriu în creştere din categoria AudioTribe Originals, unde avem de exemplu „Doze de cunoaştere“ gândite special pentru ritmul on-the-go al profesioniştilor, şi o secţiune de interviuri cu autori numită „În dialog“, unde ascultătorii descoperă cine sunt autorii dincolo de creaţiile lor“, a mai adăugat Mihaela Pană.
Faţă de alt conţinut din cadrul platformei, „Doze de Cunoaştere“ este un format original care oferă acces la lecţii scurte, cu o durată medie de 30 de minute, susţinute de experţi cu experienţă în business, leadership, dezvoltarea echipelor, sănătate mintală şi psihologie. „Avem în pregătire materiale şi invitaţi noi cu subiecte din sustenabilitate, educaţie, neuroştiinţe, inteligenţa artificială, sport şi nu numai“, a completat ea.
„Din zona de business şi leadership îi avem pe Adrian Stanciu, co-fondator al Bucharest International School of Management, şi Cosmin Alexandru, fondator Teamology. Urmează conţinut realizat de Radu Atanasiu, decan asociat la Bucharest International School of Management şi fondator Sens. Din psihologie, o avem pe Cătălina Dumitrescu, psiholog clinician şi autoare cu o experienţă de decenii în lucrul cu pacienţii“, povesteşte Mihaela Pană.
În opinia ei, formatul acestora este gândit pentru cei care se raportează la timp ca la o resursă valoroasă şi pentru care este important să primească informaţie concentrată. Acel tip de informaţie care îmbină teoria cu practica, este filtrată de un expert şi oferită în episoade scurte, ce pot fi ascultate în pauza dintre două întâlniri.
„Conţinutul original AudioTribe este construit în jurul acestei oportunităţi: oferim conţinut adaptat unui stil de viaţă dinamic, pentru oameni care se află în mişcare, care vor să fie conectaţi la cele mai noi experienţe de învăţare deoarece sunt conştienţi de propria evoluţie continuă.“
Pe viitor, platforma AudioTribe îşi propune să extindă proiectul „Doze de Cunoaştere“ prin colaborări cu tot mai mulţi specialişti, pentru a oferi utilizatorilor acces rapid la informaţii relevante şi adaptate nevoilor lor, dar şi prin dezvoltarea unei biblioteci de conţinut organizate pe teme de interes. „Direcţia este clară: propunem o bibliotecă de expertiză în creştere, organizată pe subiecte de interes, la care utilizatorul să aibă acces oricând şi oriunde“, a completat ea.
Cea mai ascultată carte din anul 2025
„Ofer un alt indicator mai relevant referindu-mă la <Dune> de Frank Herbert care a fost cea mai ascultată carte din anul 2025. Cifrele arată că a generat în medie opt ore de ascultare per utilizator. Este o cifră care spune mai mult decât orice altă metrică despre gradul de implicare al ascultătorului atunci când conţinutul este captivant, nararea este excelentă şi experienţa ascultării în aplicaţie este impecabilă“, a declarat pentru ZF Mihaela Pană, post-merger integration manager, AudioTribe.
Doze de Cunoaştere: conţinut original pentru oamenii ocupaţi.
„Conţinutul este gândit în primul rând pentru profesionişti cu o nevoie activă de învăţare şi dezvoltare continuă, de aceea am construit o linie solidă de business, leadership şi psihologie. Precum şi pentru cei care sunt curioşi şi vor să înveţe ceva nou. Chiar şi materialele despre business sunt făcute pentru un public mai larg, divers, care are în comun dorinţa de a evolua. Dar ne-am gândit şi la părinţi şi la oricine vrea să se înţeleagă mai bine pe sine şi pe cei din jur. Dozele sunt conţinut premium pentru oameni pentru care aceste subiecte nu sunt opţionale, ci fac deja parte din viaţa lor profesională şi personală“, a detaliat Mihaela Pană.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE