Luna septembrie vine cu revenirea la ritmul obişnuit: dimineţi mai aglomerate, drumuri spre şcoală sau birou, liste de lucruri de făcut şi mai puţin timp pentru pauzele de lectură. În acest context, audiobookurile transformă momentele dintre două activităţi în ocazii de a asculta o poveste, un roman sau o carte care altfel ar rămâne pe lista de „citit când am timp“.
În 2025, Cărtureşti, a avut o cifră de afaceri de 445 de milioane de lei, în creştere cu 5% faţă de 2024, şi un profit net de circa 12 milioane de lei. Numărul angajaţilor a crescut cu aproximativ 9%, la 829 de angajaţi.
Compania este deţinută de Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu. Cărtureşti şi AudioTribe au început să construiască împreună această experienţă încă din 2022, iar din 2025, platforma AudioTribe a fost cumpărată de Cărtureşti. Astfel, odată cu întoarcerea la şcoală şi la birou, cititorii au la dispoziţie mai multe moduri de a-şi face loc pentru cărţi, chiar şi în cele mai aglomerate zile ale săptămânii.
„Revenirea la birou după concedii seamănă cu începutul de an: ne întoarcem cu energie proaspătă şi ne setăm obiective noi până la final de an. Suntem aşadar, din start, mai deschişi să învăţăm ceva ce putem aplica imediat la job sau în viaţa personală. Vedem asta an de an în tendinţele din spatele cifrelor: toamna aduce un vârf de creştere pentru cărţile de business, psihologie şi dezvoltare personală, tocmai pentru că lectura răspunde unei nevoi de recalibrare, însoţită de dorinţă de învăţare, fiindcă vine după o perioadă de odihnă“, a declarat pentru ZF Mihaela Pană, post-merger integration manager, AudioTribe.
În ultimii cinci ani, formatele digitale au câştigat tot mai mult teren pe piaţa de carte din România. Audiobookurile şi e-bookurile reprezintă aproximativ 5–7% din valoarea pieţei, ceea ce înseamnă circa 13-15 milioane de dolari, potrivit datelor ZF.
În marile oraşe, conform statisticilor, românii petrec în medie şase zile pe an în trafic, echivalentul a 144 de ore, timp care, folosit pentru audiobookuri, ar putea însemna aproximativ 15–20 de cărţi ascultate anual, subliniază Mihaela Pană.
„Cu cât oamenii sunt mai conştienţi de timpul pe care îl au şi cum îl folosesc sau nu-l folosesc în anumite contexte, cu atât se îndreaptă mai natural spre audiobooks. Tot ce trebuie să facem este să ne asigurăm că îi ajutăm să găsească exact lecturile de care au nevoie pentru a se relaxa şi dezvolta“, spune pentru ZF George Bonea, lead manager, AudioTribe.
Pentru copii, care revin la şcoală din această lună, formatul audio ar putea înseamna şi mai multă libertate: pot descoperi o carte în timp ce îşi fac temele, se joacă sau merg spre şcoală, transformând lectura dintr-o sarcină individuală într-o experienţă care se integrează natural în rutina lor.
„Copiii, conform cercetărilor noastre, dar şi experienţelor noastre din timpul şcolii, se plâng de faptul că o parte din lecturile şcolare nu sunt apropiate de ei, neavând o voce. Un audiobook tocmai asta rezolvă, dă un ton, ritm şi o voce - uneori familiară, unei poveşti care poate altfel nu ar avea vreo şansă să fie plăcută şi apreciată“, explică George Bonea.
De cele mai multe ori, părintele este cel care introduce audiobookul în rutina copilului, ca o alternativă la timpul petrecut în faţa ecranelor şi ca o completare a lecturii clasice.
„Iniţiativa vine aproape întotdeauna de la părinte, şi este firesc să fie aşa. Cartea audio vine ca o soluţie complementară, noi practic extindem momentele în care un copil poate consuma o poveste, dar nu poate citi o carte fizică“, spune Mihaela Pană.
Potrivit ei, AudioTribe, platforma de cărţi audio Cărtureşti, oferă o selecţie variată de audiobookuri şi materiale dedicate copiilor şi adolescenţilor, actualizată constant cu titluri apreciate şi relevante pentru diferite vârste.
Copiii aleg, de regulă, poveşti pe care deja le cunosc sau despre care au auzit la şcoală ori de la prieteni, iar accesul la audiobook este rapid, de la alegerea titlului până la butonul „Play“ fiind doar câteva secunde, a completat George Bonea.
Dar cum ar putea fi convinşi părinţii că formatul audio al unei cărţi ajută la fel de mult la şcoală precum cartea tipărită?
„Îmi vine în minte studiul condus de Fatma Deniz şi publicat în Journal of Neuroscience în 2019, apărut ulterior în UC Berkley Research, potrivit căruia creierul nostru procesează sensul cuvintelor la fel, fie că le primim citind sau ascultând. Pe scurt, lectura în format audio oferă acelaşi rezultat ca în format print. În privinţa copiilor, cercetarea menţionată ne arată un lucru şi mai important: acela că la copiii mai mici, vocea naratorului le oferă un model de fluenţă şi intonaţie a vocii pe care un cititor începător nu le are“, explică Mihaela Pană.
Dacă audiobookurile îşi găsesc tot mai uşor locul în rutina copiilor şi a familiilor, rămâne de văzut şi ce aleg, de fapt, tinerii să asculte.
„Realitatea din spatele cifrelor AudioTribe a fost alta: sunt mari consumatori de science fiction şi de lecturi evergreen, adică acele cărţi care fac parte din categoria cărţilor clasice şi care nu au nevoie de un trend ca să rămână relevante.“
De asemenea, George Bonea spune că studenţii îşi dedică timp pentru a asculta cărţi care îi pot ajuta în carieră, jonglând între psihologie, business, dezvoltare personală. Motiv pentru care materialele exclusive „Doza de Cunoaştere“ pe care le oferim în aplicaţie au succes şi există o poftă tot mai mare pentru ele.
Oferta AudioTribe, platforma de cărţi audio Cărtureşti, s-a extins şi către conţinut educativ şi practic. Faţă de alt conţinut din cadrul platformei, formatul original „Doze de Cunoaştere“ aduce mai aproape de ascultători experienţa unor specialişti din domenii diferite precum business, leadership, dezvoltarea echipelor, sănătate mintală şi psihologie.
„Am ales să mergem către aceste teme deoarece conţinutul este gândit pentru cei care se raportează la timp ca la o resursă valoroasă şi pentru care este important să primească informaţie concentrată. Acel tip de informaţie care îmbină teoria cu practica este filtrată de un expert şi oferită în episoade scurte, ce pot fi ascultate în pauza dintre două întâlniri“, povesteşte George Bonea.
Totuşi, ce face o carte cu adevărat ascultată este felul în care este povestită. Într-un format în care vocea devine parte din poveste, alegerea naratorului poate face diferenţa. Nu contează doar ce carte aleg cititorii, ci şi cine le spune povestea şi felul în care aceasta prinde viaţă prin voce.
Printre vocile cunoscute care dau viaţă cărţilor pe AudioTribe se numără Mihai Baranga, Mihai Călin, Marcel Iureş şi Marius Manole, actori şi naratori apreciaţi pentru felul în care transmit emoţia şi dau personalitate poveştilor.
„Din datele noastre şi din feedback-ul primit de la ascultători, unii dintre ei sunt atât de impresionaţi de lectura unui narator încât vor să aibă cartea şi în format fizic, în biblioteca personală. Aşa că trec pragul colegilor din librăriile Cărtureşti“, a completat George Bonea.
Ce exclusivităţi poţi găsi pe platforma AudioTribe?
„Exclusivităţile toamnei sunt volumele lui Gabriel Garcia Marquez, cartea lui Radu Atanasiu - «Decizii cu cap», volumul Domnicăi Petrovai - «Conflictul dintre noi». Tot în exclusivitate sunt volumele de la trei edituri: Trei, Art şi Alice Books“, a declarat pentru ZF Mihaela Pană, post-merger integration manager, AudioTribe.
„Pentru copii, exclusivităţi: «Anxionauţii» de Iv cel Naiv, carte premiată în cadrul Galei Cărturino, dar şi seria «Olguţa» a lui Alex Moldovan, ce va fi şi ecranizată curând“, a completat George Bonea, lead manager, AudioTribe.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE