• Leu / EUR5.0845
  • Leu / GBP5.7769
  • Leu / USD4.4165
CE FACI CU BANII TĂI?

Cât de mult contează pentru tineri salariul pe care îşi doresc să îl aibă în viitor atunci când îşi aleg facultatea?

09.12.2024, 13:42 Autor: Alexandra Matei

Alegerea facultăţii poate fi pentru tineri o decizie grea, mai ales dacă nu s-au decis încă din liceu că vor să fie medici, avocaţi sau arhitecţi, profesii pentru care începi să te pregăteşti, în general, cu câţiva ani înainte de terminarea liceului.

Mulţi tineri, deşi nu ştiu exact pe ce drum o vor apuca, ştiu ce standard de viaţă îşi doresc, au pasiuni şi vor să ajungă să lucreze în domenii care le asigură un trai bun, dar le oferă şi satisfascţie sufletească, dincolo de cea materială. Dar cât de mult contează pentru tineri salariul pe care îşi doresc să îl aibă în viitor atunci când îşi aleg facultatea?

„Au contat banii atunci când mi-am ales facultatea, în ideea că trebuie să faci ceva îndeajuns de bine încât să fii remunerat pe măsură. Multă lume poate ar încerca să meargă către un domeniu mai uşor de remunerat şi mai rapid, dar la un moment dat, dacă faci o astfel de alegere, poţi să ajungi să stagnezi, mai ales dacă domeniul acela nu îţi place, dacă nu eşti pasionat. În momentul în care alegi un domeniu de care eşti pasionat şi în care te dezvolţi zi de zi continuu, automat şi remuneraţia, atât sufletească, dar şi pe partea bănoasă, va creşte”, a explicat Anabela Paraschiv, în timpul celui mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul de educaţie financiară FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor al BT.

Ea este studentă în anul al treilea la Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a ales să studieze acest domeniu pentru că este pasionată, printre altele, de fotografie şi nu exclude varianta de a îşi deschide, în viitor, propriul business, unde va avea nevoie de noţiuni de marketing.

Însă, în prezent, Anabela Paraschiv este în proces de descoperire pe plan profesional, iar cel mai important este că e deschisă spre nou, spre a învăţa şi a se dezvolta cu fiecare ocazie.

„Până recent aş fi zis că aş avea un drum relativ drept pe care aş vrea să merg. Acum încerc să primesc cât mai multe oportunităţi şi să învăţ cât mai mult din tot ce poate să-mi iasă în cale. (...) Sunt deschisă să aflu cât mai multe şi să învăţ, să-mi dau seama pe viitor ce aş putea să fac cel mai bine”, a mai adăugat tânăra.

În cel mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, susţinută de Banca Transilvania şi parte a proiectului FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor, Andrei Buşe, Associate Director Energy & Natural Resources, KPMG Advisory şi Anabela Paraschiv, studentă la Academia de Studii Economice din Bucureşti au vorbit despre primele lor contacte cu zona de finanţe şi despre ce înseamnă să te autoeduci financiar.

Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat anul trecut FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.