CE FACI CU BANII TĂI?

Cum devine „vreau să ştiu” o superputere? Florentina Ion, fondatoarea editurii DPH: Cu cât înveţi mai mult, îţi dai seama cât de puţin ştii din tot ce este în această lume şi eşti mult mai atent cu tot ceea ce faci

15.01.2026, 00:05 Autor: Alexandra Matei

♦ Despre cărţi, educaţie şi rolul familiei şi al şcolii în dezvoltarea copiilor şi tinerilor a vorbit Florentina Ion, fondatoarea editurii Didactica Publishing House (DPH), în cel mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor al BT.

Într-o lume în care totul e la un scroll distanţă, adevărata diferenţă nu o mai face cine are acces la cunoaştere, ci cine ştie să caute informaţia, să o verifice şi să o transforme în decizii reale. De aici apare o schimbare subtilă, dar extrem de puternică: „vreau să ştiu” nu mai e doar o curiozitate, ci devine o superputere, care te ajută să înţelegi că educaţia e motorul de creştere pe toate planurile, la orice vârstă.

Florentina Ion, fondatoarea editurii Didactica Publishing House (DPH), vorbeşte despre educaţie nu ca despre o etapă, ci ca despre un mod de a trăi. Iată ce sfat are ea pentru generaţia ta!

„Aş ruga fiecare tânăr să se gândească la obiectivele lui şi să îşi facă un plan astfel încât să îşi cumpere o casă. În crizele economice, oricât de grele ar fi, faptul că ai totuşi o casă este extrem de important. Şi eu aş îndruma un tânăr să-şi facă un plan cu tot ceea ce este important pentru el: casa, dar în acelaşi timp, educaţia lui. Fără educaţie nu prea putem să facem mare lucru. Cu cât înveţi mai mult, îţi dai seama cât de puţin ştii din tot ce este în această lume şi eşti mult mai atent cu tot ceea ce faci”, a spus ea în cel mai recent episod al emisiunii Ce faci cu banii tăi, susţinută de BT.

În fiecare moment al vieţii noastre, explică Florentina Ion, avem alte obiective, iar în tinereţe, foarte mulţi merg către distracţie. Însă timpul trece, spune ea, iar banii tăi este foarte important să meargă spre obiectivele tale cele mai importante.

„Pe primul plan ar trebui să fie educaţia. Dacă aloci bani pentru educaţie, poţi să ai tot ce vrei în jurul tău. Educaţia aduce abundenţă şi nu doar pe plan financiar”, a mai punctat fondatoarea editurii DPH.

Într-o epocă în care atenţia este fragmentată în secunde, iar educaţia concurează zilnic cu notificări, clipuri scurte şi algoritmi care ştiu ce ne place, întrebarea inevitabilă este dacă mai citim astăzi.

La nivel global, se estimează că industria de carte ar putea avea o creştere între 1% şi 4% anul acesta — nu spectaculoasă, dar relevantă într-un context economic complicat, spune Florentina Ion. România a avut, după cum spune ea, „cel mai mare volum de carte vândut” în 2024, ultimul an pentru care există date.

„Educaţia fără carte eu consider că nu este posibilă, cel puţin nu în viitorul apropiat. Vrem ca la finalul unei cărţi, copilul să rămână cu ceva, cu o concluzie care dacă nu îi schimbă viaţa, cel puţin să-l ajute în demersul acesta al vieţii.”

Una dintre cele mai întâlnite prejudecăţi despre generaţia tânără este că nu mai are răbdare pentru citit. Însă, potrivit Florentinei Ion, problema nu este lipsa interesului, ci lipsa adaptării.

„Trebuie să venim către copil cu ceea ce-l atrage. Dacă reuşim să venim cu o carte care să îl atragă, atunci îl avem câştigat pentru tot restul vieţii lui”, explică ea. Cei mai mulţi se pierd în perioada gimnaziului, mai spune aceasta, iar asta se întâmplă pentru că nu au un sprijin care să îi ghideze către lecturile potrivite.

În contextul în care platformele digitale sunt construite să capteze rapid atenţia, cartea nu mai poate fi împinsă către tânăra generaţie cu argumentul clasic: „trebuie”. Când lectura este livrată sub formă de presiune, ea devine o sarcină, nu o descoperire. Iar o generaţie crescută într-un flux constant de stimuli are nevoie de sens, nu de impunere, crede fondatoarea editurii DPH.

Dincolo de dezvoltarea limbajului, a gândirii, a perspectivei, copiii şi tinerii pot învăţa din cărţi – şi chiar din poveşti – despre bani şi educaţie financiară. Mai mult, spune ea, educaţia financiară poate începe chiar de la trei ani.

„Eu nu aş veni cu încă un manual de educaţie financiară pe zona de învăţământ primar. Copiii deja au foarte multe manuale şi este important să vedem la final ce au reţinut, nu abundenţa cu care venim către ei. Trebuie să venim cu lucruri actuale pentru viaţa lor, să le atragem atenţia”, a mai adăugat aceasta.

Totodată, noua generaţie, crede ea, are nevoie de activităţi, contexte clare şi mai multă practică în sistemul de învăţământ, pentru că doar aşa atenţia poate fi captată.

Când vine vorba de educaţie, un rol foarte important, pe lângă cel al şcolii, este şi rolul familiei, consideră Florentina Ion.

„Este important să educăm tânăra generaţie, dar la fel de important este şi să ne educăm pe noi la orice vârstă. (...) Dacă noi nu vom avea o carte deschisă pe noptieră sau în casă, pe care să o citim, nici copilul nu va citi.”

Despre cărţi, educaţie şi rolul familiei şi al şcolii în dezvoltarea copiilor şi tinerilor a vorbit Florentina Ion, fondatoarea editurii Didactica Publishing House (DPH), în cel mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor al BT.

Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.