CE FACI CU BANII TĂI?

Ce faci cu banii tăi? Emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania: Radu Hanga, preşedintele BVB, despre cum învaţă tinerii din ziua de azi despre investiţii: Altfel decât învăţam noi. Copiii cresc şi învaţă lucrurile făcându-le, iar noi, adulţii, trebuie să ne adaptăm

16.08.2024, 00:05 Autor: Alexandra Matei

♦ Preşedintele BVB a povestit experienţa lui personală, în care şi-a învăţat copilul despre investiţii, în cea mai recentă ediţie a emisiunii Ce faci cu banii tăi?, un proiect susţinut de Banca Transilvania, care face parte din programul de educaţie Finanţe pe înţelesul tuturor al BT, a cărui temă centrală a fost aceea a investiţiilor pe piaţa de capital.

În viaţă, orice are un început, chiar şi investiţiile la bursă, care pentru un copil pot părea ceva extrem de complicat. Totul ţine însă doar de cum alegi să înveţi şi cât de implicat eşti în acest proces. Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a încercat să îşi înveţe copilul despre investiţii şi a urmat iniţial procesul clasic, astfel că i-a explicat ce sunt investiţiile, ce e aceea o acţiune, cum deschidem un cont de investiţii şi ce facem cu el. La acel moment, şi-a dat seama că o astfel de abordare nu a funcţionat şi a înţeles că tinerii din ziua de azi urmează un alt proces de învăţare decât cel clasic. Ei învaţă lucrurile făcându-le.

„Din procesul acesta, eu am învăţat, la rândul meu, uitându-mă la copii, că ei astăzi învaţă altfel decât învăţam noi. Dacă procesul prin care noi treceam la şcoală era secvenţial, în sensul că întâi învăţam teoria şi apoi făceam exerciţii aplicând teoria pe care am învăţat-o, acum, la copii, procesul e cumva invers.“

„Când îi luăm unui copil un telefon prima dată, spre exemplu, nu îi dăm manualul de utilizare, ci îi dăm direct telefonul şi învaţă să îl folosească folosindu-l. Copiii cresc şi învaţă lucrurile făcându-le, iar noi, adulţii, trebuie să ne adaptăm. Trebuie să îi învăţăm ce înseamnă, de exemplu, investiţiile, în acelaşi mod, lăsându-i să descopere şi făcând, cu măsură, dându-le o anumită sumă de bani“, a povestit el în timpul emisiunii Ce faci cu banii tăi?, un proiect susţinut de Banca Transilvania, care face parte din programul de educaţie Finanţe pe înţelesul tuturor al BT.

De la prima discuţie despre investiţii avută cu copilul său şi prietenii lui şi până la următoarea, îşi aminteşte preşedintele BVB, a trecut aproape un an. El a reluat procesul invers, astfel: i-a dat juniorului său o sumă de bani, i-a deschis un cont la o firmă de brokeraj şi i-a spus că există doar o singură regulă, aceea de a nu pune toţi banii într-o singură companie.

„Cel mai important principiu este unul simplu: nu îţi pune toate ouăle în acelaşi coş şi cumpăr-ţi mai multe acţiuni la mai multe companii”, a subliniat Radu Hanga.

Pe parcurs, cel mic a trecut printr-un proces în care a învăţat cum funcţionează şi ce sunt dividendele, ce înseamnă o dată de înregistrare sau ce înseamnă o companie care îşi divizează valoarea unei acţiuni.

Preşedintele BVB a povestit experienţa lui personală, în care şi-a învăţat copilul de spre investiţii, în cea mai recentă ediţie a emisiunii Ce faci cu banii tăi?, a cărei temă centrală a fost aceea a investiţiilor pe piaţa de capital.

Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat anul trecut FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.