♦ A crescut fără a avea mulţi bani, şi-a folosit bursa pentru a se întreţine când a devenit student la Politehnică, iar pierderea bursei într-un an a fost primul „eşec“ din care a învăţat despre bani ♦ Educaţia, disciplina şi prezenţa unor mentori în viaţă sunt câteva dintre ingredientele cele mai importante care te duc mai aproape de echilibrul financiar, crede Adrian Constantin, 38 de ani, care a trecut prin experienţe de angajat, antreprenor şi investitor ♦ „E bine să înveţi să trăieşti sub veniturile pe care le ai, să nu faci „inflaţie de lifestyle“.
„Ar trebui să se vorbească despre bani, să se creeze poate un curiculum, care să adreseze şi educaţia practică. Se face multă şcoală, dar nu se face neapărat şcoală practică. Nu învăţăm la şcoală nici cum să gătim, deşi e important, nu ştim nici ce înseamnă mulţi bani, puţin bani sau cum să-i administrăm. (...) E important să existe educaţie, dar cred că cel mai bine şi cel mai repede înveţi şi din experienţa proprie. Şi trebuie să rişti, să te aventurezi, să iei peretele în faţă de multe ori şi să te regrupezi. Însă, trebuie să ai şi mentori care să te ghideze şi să îţi creezi o disciplină“, a spus Adrian Constantin, antreprenor şi investitor, în timpul celui mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, un proiect sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania.
Pe lângă aceste trei ingrediente, el consideră că experienţa de angajat într-o multinaţională e foarte utilă, mai ales dacă ţinta ta este antreprenoriatul. Jobul din multinaţională, adaugă acesta, vine cu responsabilizare şi îţi aduce multe beneficii - înveţi cum să vorbeşti cu oamenii, care e dinamica dintr-o firmă, care sunt procesele şi procedurile de business.
Adrian Constantin este astăzi antreprenor şi investitor. A studiat Politehnica la Bucureşti, a fost angajat la Google în timpul facultăţii, iar ceva mai târziu, a urmat şi Business School la Stanford. Între anii 2010-2020, a construit o companie în tech şi IT. Acum, separat de fondul de investiţii pe care îl administrează, el dezvoltă o nouă companie, Contuvo, prin care vrea să aibă grijă de sănătatea fizică şi financiară a oamenilor. Investiţia în acest nou proiect, până acum, este sub 1 mil. euro, dar şi-a propus să ajungă la 2 mil. euro. El speră să pornească compania anul acesta.
Experienţa jobului şi a antreprenoriatului, dar şi faptul că a crescut fără a avea mulţi bani l-au învăţat cum să îşi creeze o disciplină financiară.
„E bine să înveţi să trăieşti sub veniturile pe care le ai, să nu faci „inflaţie de lifestyle“. Pentru a putea face asta, ai nevoie însă şi de susţinere, nu poţi de unul singur. E important şi cum îţi alegi prietenii şi cu ce fel de oameni te înconjori“, a mai adăugat Adrian Constantin.
Un alt ingredient din reţeta echilibrului financiar, după cum spune el, este să începi să investeşti cât mai devreme. Dacă investeşti undeva la 900 de lei pe lună, de la 18-20 de ani şi până la 60 de ani, exemplifică acesta, ai peste jumătate de milion de dolari, presupunând că investiţiile tale sunt făcute în bursa americană, care a crescut în medie cu 7% an de an pe termen foarte lung.
Totuşi, investiţiile, mai ales atunci când eşti tânăr, pot fi complicate pentru că priorităţile, nevoile şi dorinţele sunt altele.
„Atunci când eşti tânăr, trebuie să investeşti mai mult în tine. Sunt nişte presiuni sociale, dar investiţiile trebuie să le faci cumva inteligent, cumpătat, fără să cheltui excesiv sau să ajungi să ai datorii“. Investiţiile optime, mai spune acesta, sunt investiţiile în acţiuni publice sau în imobiliare.
Foarte importantă în a dezvolta o relaţie sănătoasă cu banii este şi includerea copiilor în discuţiile despre bani din familie. Oamenii bogaţi, afirmă el, discută în fiecare zi despre bani şi chiar în prezenţa copiilor, iar pentru astfel de familii, banii sunt un subiect central. Astfel, copiii sunt introduşi în tot ce înseamnă family planning sau financial planning. „Cred că e foarte important şi asta încerc şi eu să fac, să le explic fetelor mele ce înseamnă valoarea banilor.“
Totodată, cea mai importantă decizie financiară din viaţa unui om, consideră Adrian Constantin, este ce partener îşi alege, astfel încât planurile privind banii şi viaţa să fie similare. „Vrei să călătoreşti sau vrei să strângi bani pentru avansul pentru apartament? Ce vrei să faci exact cu copiii şi câţi copii vrei să ai? Sunt lucruri extrem de importante de discutat atunci când vine vorba de un partener de viaţă“.
În cel mai recent episod al emisiunii Ce faci cu banii tăi, Adrian Constantin, antreprenor şi investitor, a vorbit despre cât de important este echilibrul financiar şi cum poate fi atins prin disciplină, educaţie, mentori, experienţe de viaţă şi oameni potriviţi cu care să te înconjori.
Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE