♦ Andrei Popescu, consultant în cadrul Think Tax, a explicat cât de importantă este fiscalitatea pentru investitori în cel mai recent episod al emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?“, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor al BT.
Când începi să investeşti, atenţia merge de obicei către acţiuni, randamente, riscuri sau alegerea brokerului. Există însă şi o parte mai puţin spectaculoasă, dar la fel de importantă: fiscalitatea. Pentru că, din momentul în care investiţiile produc bani, apar şi obligaţii pe care trebuie să le cunoşti.
„Trebuie să ne informăm despre obligaţiile fiscale cât mai devreme. În acest moment, avem suficient noroc încât să avem acces la foarte multe informaţii, mai ales pe internet. Avem şi emisiunile de specialitate, avem materiale pe YouTube, ghiduri. Avem suficiente resurse. Trebuie să avem disponibilitate, interes, pentru că totul face parte dintr-un ciclu: investim, realizăm nişte bani şi trebuie să îi declarăm. Sunt nişte reguli la care trebuie să ne supunem. Nu este opţional, deşi foarte multă lume tratează asta ca fiind opţional“, a spus Andrei Popescu, consultant fiscal în cadrul Think Tax, la emisiunea ZF „Ce faci cu banii tăi?“, susţinută de Banca Transilvania.
Dar ce trebuie să ştie cineva care abia începe să investească, luând în calcul aspectele legate de fiscalitate? Este foarte important, după cum spune acesta, ce venituri are o persoană şi de unde provin ele.
Andrei Popescu a explicat că investitorii trebuie să ţină cont de tipul de venituri pe care le obţin – dobânzi, dividende, câştiguri din acţiuni, chirii, criptomonede etc. –, deoarece fiecare categorie are reguli fiscale diferite. Spre exemplu, veniturile din criptomonede nu sunt tratate fiscal la fel ca investiţiile clasice, fiind încadrate la „alte surse“ şi taxate distinct.
El a detaliat şi cum sunt impozitate câştigurile obţinute prin brokeri locali versus brokeri externi. La brokerii locali, impozitul pe câştigurile din acţiuni este de 3% dacă acţiunea este deţinută peste un an şi de 6% dacă este deţinută mai puţin de un an, impozitul fiind reţinut la sursă.
Dacă optezi pentru un broker străin, impozitul creşte la 16%, dar poţi compensa pierderile cu câştigurile, ceea ce poate fi mai avantajos pentru investitorii cu multe tranzacţii pierzătoare. Trebuie să fii, totuşi, atent la declaraţia unică: câştigurile obţinute prin brokeri locali nu trebuie declarate dacă au fost deja impozitate la sursă, dar, în cazul brokerilor externi, tu eşti responsabil să le declari şi să plăteşti impozitul.
„Prin investiţiile realizate la un broker din România, rezident în România, alegem acele reguli şi, odată ce le alegem, trebuie să ne supunem acelor reguli. Cei care vor să investească la bursa din România trebuie să îşi asume regulile de pe piaţa locală“, a mai adăugat consultantul.
În ceea ce priveşte titlurile de stat, explică el, acestea sunt scutite de impozit, indiferent de suma câştigată. În schimb, la acţiuni şi dividende, regulile devin mai complicate: la brokerii locali, impozitul pe dividende în 2026 va fi de 16%, mai mare decât în anii anteriori, ceea ce ar putea genera situaţii în care investitorii să plătească diferenţe suplimentare faţă de alte state.
Un alt subiect important legat de fiscalitate, pe care Andrei Popescu l-a menţionat, a fost contribuţia la sănătate (CASS). Dacă veniturile totale din investiţii, dividende sau dobânzi depăşesc anumite plafoane – 6, 12 sau 24 de salarii minime –, se plăteşte 10% CASS, calculat la plafonul atins, chiar dacă persoana este deja angajată şi are asigurare de sănătate.
Fiind în strânsă legătură cu investitorii, consultantul spune că cea mai des întâlnită întrebare legată de fiscalitate pe care aceştia o au rămâne în continuare: „Cum pot să evit să plătesc taxe?“. Răspunsul, însă, este unul foarte simplu.
„Nu se poate, mai ales în prezent, când sunt foarte multe mecanisme de control noi, inclusiv pe zona cripto. Nu avem cum să evităm plata taxelor. ANAF vede tot, inclusiv ce se întâmplă la brokerii externi“, spune el.
Aşadar, ANAF are acum mai multe mecanisme de monitorizare, inclusiv schimbul de informaţii cu brokerii externi, astfel că evitarea declarării corecte a veniturilor este riscantă şi poate duce la penalităţi sau chiar la popriri pe conturi.
În acest context, este foarte important ca investitorii să depună declaraţia unică în timp util.
Termenul-limită standard pentru depunerea declaraţiei unice la ANAF este 25 mai a anului următor celui în care s-au realizat veniturile.
Despre toate acestea, dar şi despre alte detalii legate de fiscalitate, a vorbit Andrei Popescu, consultant în cadrul Think Tax, în cel mai recent episod al emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?“, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor al BT.
„Ce faci cu banii tăi?“ este o emisiune ZF realizată sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor, programul de educaţie financiară al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască, pentru generaţiile Alpha, Z şi Y, o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în proiectul video al Ziarului Financiar, realizat sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebările concrete şi simple din sfera educaţiei financiare devin teme de discuţie care îi ajută pe tineri să ia decizii financiare bine informate.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE