Pentru a face educaţie financiară nu este suficient doar să aşterni pe o foaie câţiva termeni împreună cu definiţii, ci e nevoie de explicaţii într-un limbaj cât mai simplu pentru ca toate aceste concepte din zona economică să fie înţelese, cu atât mai mult atunci când vine vorba de publicul tânăr, care are constant nevoie de exemple practice.
Banca Transilvania a lansat FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare devin teme de discuţie, miza fiind creşterea nivelului de educaţie financiară a copiilor şi tinerilor.
Finanţe pe Înţelesul Tuturor este un program care are mai multe direcţii, iar una dintre ele este cea în care influencerii pe care tinerii îi urmăresc vin în faţa lor şi le vorbesc despre ce înseamnă economisirea, investiţiile, pensiile sau orice alte concepte din sfera financiară.
„E clar că o vedetă, o persoană care a ajuns să fie urmărită de o comunitate numeroasă, a făcut ceva care pe acei oameni i-a atras, a găsit o modalitate în care vorbeşte pe limbajul lor astfel încât ei să înţeleagă şi să li se pară că mesajele transmise sunt interesante şi merită urmărite. Persoana respectivă ştie să explice un concept financiar pe limba oamenilor. Influencerii vorbesc pentru publicul lor astfel încât oamenii să înţeleagă şi de aceea au atras comunităţile pe care le au. Noi trebuie să folosim acest atu pe care îl au ei, astfel încât să transmitem informaţiile mai departe. Pe de-o parte avem un reach mare, dar pe de altă parte ducem explicaţiile la nivelul la care oamenii le pot înţelege. Acesta este cel mai important lucru dacă vrem ca proiectul nostru să fie unul real, care să facă diferenţa pe termen lung şi nu doar un proiect care să rămână pe hârtie”, a explicat Sergiu Mircea, directorul executiv de marketing şi comunicare al Băncii Transilvania, în timpul emisiunii Ce faci cu banii tăi?, un proiect susţinut de Banca Transilvania, care face parte din programul de educaţie Finanţe pe înţelesul tuturor al BT.
În cel mai recent al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi?, el a povestit cum s-a născut proiectul FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor şi ce îşi propune acesta. Programul de educaţie financiară al BT vine cu mai multe instrumente care îşi propun să construiască pentru copii şi tineri un abecedar al finanţelor.
BT a gândit mai multe componente în acest sens, colaborarea cu influencerii fiind doar una dintre ele. FIT vine şi cu o platformă de quiz-uri unde poate fi testat nivelul de cunoştinţe, dar şi cu una prin care informaţia să poată fi dusă mai departe într-un mod structurat de către angajaţii băncii care merg în şcoli şi licee şi le vorbesc elevilor despre finanţe.
Emisiunea ZF Ce faci cu banii tăi? este, de asemenea, un proiect sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. În noul proiect video al Ziarului Financiar, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate. Subiecte precum antreprenoriat, investiţii, economisire sau pensii capătă o formă mai prietenoasă, mai simplă, astfel încât aceste noţiuni să ajungă uşor la tineri şi să fie înţelese.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE