♦ Graffiti Plus (GRFĂ), una dintre principalele agenţii de consultanţă în comunicare pentru branduri şi businessuri din România, va ajunge anul acesta la afaceri de peste 10 milioane de euro, cu circa 70 de angajaţi ♦ Cu aceste cifre, Graffiti Plus (GRFĂ) este unul dintre cei mai importanţi jucători din industria locală a comunicării, iar planurile sunt de a creşte accelerat, listarea la Bursă fiind mecanismul care va permite acest lucru.
GRFĂ a încheiat anul 2024 cu o echipă de 85 consultanţi, dintre care 10% cu certificări internaţionale şi un portofoliu de clienţi care include jucători precum BCR, Carrefour, Coca-Cola HBC, Orange România, OMV Petrom, Procter & Gamble, Samsung, Warner Bros., Discovery etc., activi în industrii relevante pentru economia românească (banking, tehnologie, retail, energie, FMGC). Ca business, agenţia ar putea depăşi anul acesta pragul de 10 milioane de euro, spune Bogdan Tomoiagă, preşedintele Consiliului de Administraţie al GRFĂ, într-o discuţie cu CEC Bank pentru Afaceri Româneşti.
„Când vorbim de advertising, agenţii clasice de brand, agenţii de comunicare, agenţii de digital, piaţa este probabil undeva la 300-400 de milioane de euro. Cam acolo încadrăm piaţa. Din perspectiva serviciilor, PR-ul este circa la 80 de milioane de euro în momentul de faţă, iar noi suntem undeva în jur de 10 milioane. Probabil că anul acesta vom depăşi cifra de afaceri de 10 milioane“, a spus Bogdan Tomoiagă.
Dacă până acum dezvoltarea agenţiei a urmat un model antreprenorial, organic, Tomoiagă spune că este momentul pentru pasul următor, o listare la Bursă, de unde agenţia vrea să ridice circa 1 mil. euro pentru a-şi susţine planurile de dezvoltare. Deşi planul iniţial era de a finaliza acest proces anul acesta, evenimentele din prima parte din 2025 au mutat calendarul listării pentru primele luni din 2026. Compania şi-a propus să îşi finanţeze, cu ajutorul pieţei de capital, intrarea într-o nouă etapă, în care vizează accelerarea creşterii prin dezvoltarea de noi produse dedicate segmentului în care operează şi prin integrarea de tehnologii digitale – în special în zona de operaţional, dar şi servicii care să utilizeze Inteligenţa Artificială şi care să îi aducă un nivel mai mare de competitivitate pe plan local şi regional. Casa de brokeraj care asistă compania în demersul de atragere de capital de la investitori şi pentru listare este Goldring.
„Ne aşteptăm ca prin banii atraşi din piaţă să accelerăm, în principal, câteva domenii despre care noi credem că o să aibă succes în perioada imediat următoare şi pot să le să le enumăr. Primul este legat de eficienţa business-ului principal al Graffiti Plus , unde ne aşteptăm ca prin adoptarea unor zone de tehnologie, care au şi o zonă de AI, să putem să creştem productivitatea.“
A doua zonă la care se uită agenţia este cea de marketing sportiv. „Sportul este un fenomen global, iar în ultima vreme avem tot mai multe formate dedicate acestuia.“ A treia zonă urmăreşte livrarea unor servicii profesionale mai bine definite pornind de la integrarea datelor primite de la clienţi.
„Deci, cumva, toţi banii pe care urmărim să-i ducem vor merge fie pe o zonă de business care deja este existentă şi din care încercăm să extragem mai multe valoare, fie din nişte zone pe care noi le-am identificat ca fiind unele extrem de valoroase, pe care vrem să le dezvoltăm şi să le creştem.“
Bogdan Tomoiagă este încrezător în succesul procesului de listare mai ales în contextul în care este pentru prima dată când o agenţie de comunicare vine la Bursă. Şi deşi contextul îi face pe mulţi clienţi prudenţi, Tomoiagă spune că agenţia a trecut cu bine şi prin momente mai dificile şi că potenţial de creştere există suficient pentru industria din care face parte.
„Dacă ne uităm la ultimii 15 ani de progres în România, sunt unii extraordinari. Ne uităm la campanii sau la proiectele pe care le dezvoltam acum 15 ani şi ceea ce facem acum nu se compară. Deci, eu cred în continuare că va fi o zonă de creştere pentru noi şi pentru industria din care facem parte.“
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE