• Leu / EUR5.0914
  • Leu / GBP5.8005
  • Leu / USD4.3359
CEC Bank pentru afaceri românești

CEC Bank pentru Afaceri Româneşti. Se confimă temerea IT-iştilor la început de drum. Voicu Oprean, AROBS: Ne încadrăm în trendul general în care folosim IA în locul angajaţilor entry level. Juniorii au o viaţă foarte dificilă şi ar trebui să se agaţe de orice internship. Trebuie să tragă mai mult şi să fie mai adaptabili

07.11.2025, 00:07 Autor: Roxana Petrescu

Internship-ul devine aproape obligatoriu pentru tinerii aflaţi la început de carieră mai ales în domenii precum IT, unde utilizarea IA a ajuns un puternic competitor pentru cineva care abia intră în câmpul muncii, spune Voicu Oprean, CEO şi fondator al AROBS Group, cea mai mare companie de tehnologie cu capital integral românesc listată la BVB.

Săptămâna aceasta, compania a anunţat preluarea pachetului majoritar de 65% al companiei GESS Engineering din Sibiu. Această mişcare marchează a treia tranzacţie importantă din 2025 şi se înscrie în viziunea fondatorului Voicu Oprean de a coagula jucători regionali pentru a crea un grup tehnologic capabil să concureze la nivel mondial.

„Ce încercăm să facem cu aceste achiziţii? Să creştem, să creştem agresiv, să folosim banii din plasamentul privat şi din majorarea de capital făcută acum doi ani de zile ca să aducem şi mai multe firme în portofoliu, să le integrăm, să creăm sinergii şi să ne dezvoltăm mult mai mult pe pieţele în care simţim că este potenţial de creş­tere“, a spus Voicu Oprean, CEO şi fon­dator al AROBS Group, în cadrul unei noi ediţii a CEC Bank pentru Afaceri Româ­neşti. Emisiunea a fost înregistrată înainte de anunţul privind preluarea GESS Engineering din Sibiu.

Noua achiziţie, GESS Engineering, este o mişcare strategică pentru consolidarea liniei de business de inginerie a AROBS, o verticală esenţială pentru grup. Compania din Sibiu, fondată în 2018, are peste 100 de specialişti şi a generat venituri de circa 22 de milioane de lei în 2024, fiind specializată în testarea sistemelor de asistenţă la condu­cere (ADAS) şi alte funcţii avansate ale vehiculelor pentru marii jucători internaţionali din industrie.

Preluarea GESS Engineering este cea mai recentă dintr-un şir de tranzacţii menite să accelereze expansiunea internaţională a grupului, care generează deja aproximativ 70% din venituri în afara României. Anul 2025 a inclus preluarea integrală a SVT Electronics (martie 2025) şi a pachetului majoritar (70%) din Codingscape (iunie 2025), o companie americană de consul­tanţă. Acestea se adaugă achiziţiei Infobest (cu birouri în România şi Germania) din 2024. Anterior, AROBS a mai făcut şi alte achiziţii: SasFleet România (2018), Skyshield Ungaria (2018), Berg Software (2021), AROBS Engineering (fosta ENEA Software Services - 2022), Nordlogic Group (2022), Centrul de Soft România (2023), AROBS Polska (2023), AROBS Software Moldova şi AROBS TrackGPS Moldova (2023), AROBS Pannonia Software (2023).

Filosofia AROBS în aceste tranzacţii este achiziţionarea pachetului majoritar, dar păstrarea fondatorilor şi a echipelor de management în business.

„Dacă ar fi să sumarizez, aş zice că inovaţia locală cu disciplină globală ne fac pe noi diferiţi“, a descris Oprean acest proces de achiziţii.

Una dintre tendinţele majore cu impact vizibil în mai multe industrii, dar mai ales în IT, este utilizarea inteligenţei artificiale. De altfel, studiile arată că deja mulţi executivi preferă să lucreze cu IT decât să mai facă angajări pentru poziţii de entry level.

„Aş zice că ne încadrăm în trendul general“, spune Oprean, confirmând astfel că inclusiv la nivelul AROBS există situaţii în care IA poate rezolva sarcinile asociate unei poziţii de entry level.

„Da, juniorii au o viaţă foarte dificilă şi ar trebui să se agaţe de orice intership sau orice program de training care există în cadrul companiilor, pentru că trebuie să-şi dezvolte un stil de lucru în general. Juniorii trebuie să lucreze mult mai mult, să fie mult mai adaptaţi şi adaptabili şi să tragă mai mult pentru că trebuie să acumuleze mai mult într-un timp mai scurt.“ Tot Oprean spune că datorită IA-ului, capacitatea de livrare a grupului a crescut mult

„Aceste lucruri nu înlocuiesc oamenii, ci le amplifică munca şi le amplifică de fapt capacitatea de livrare. Oamenii reuşesc să livreze mult mai repede într-un termen mai scurt. Şi asta este foarte important, pentru că time is money.“

Dar fac IT-iştii mai mulţi bani pentru că livrează mai mult? Răspunsul este mereu la client, iar deocamdată există un „lag“ în ceea ce priveşte rostogolirea acestui plus de eficienţă către preţul plătit de client.

Sistemul de educaţie, la rândul său, trebuie să se adapteze la aceste noi cerinţe, iar acest lucru se poate face printr-un parteneriat public-privat, dar mai ales prin planuri de dezvoltare care să fie menţinute pe termen lung.

În ceea ce priveşte dezvoltarea grupului, Oprean spune că politica de achiziţii va merge mai departe. „În acest moment, nu există pentru AROBS varianta de a ne opri. Nu ne oprim la pitstop să facem schimbările şi apoi să mergem mai departe. Noi încercăm să schimbăm lucrurile pe măsură ce procesele se întâmplă fără oprirea la pitstop.“

Grupul de companii de IT Arobs Transilvania Software (simbol bursier AROBS) a raportat pentru S1/2025 o cifră de afaceri de 215,4 mil. lei, cu 4% peste nivelul aceleiaşi perioade de anul trecut, conform raportului semestrial. Profitul net s-a redus cu 5% la 10,2 mil. lei.