• Leu / EUR5.2435
  • Leu / GBP6.1331
  • Leu / USD4.5475
CEC Bank pentru afaceri românești

CEC Bank pentru afaceri româneşti. Mădălina Toma, TDP Partners: Când transformi energia din cost în resursă, atunci ai valoarea adăugată. Aceasta cred că înseamnă maturizarea pieţei de energie şi direcţia corectă de dezvoltare

27.07.2026, 14:00 Autor: Roxana Petrescu

 Investiţiile pe care România le vede acum în producţia de energie, sub toate formele ei, trebuie să aibă ca destinaţie finală formarea de valoare adăugată, spune Mădălina Toma, chief connection officer, TDP Partners, într-o discuţie cu CEC Bank pentru afaceri româneşti.

TDP Partners este o companie an­tre­prenorială de consultanţă pentru struc­turarea finanţărilor, orientată în ultimii cinci ani pe proiectele de energie verde, însă şi pe zona de power to x, adică pe teh­nologiile care transformă energia verde în alte forme de energie, inclusiv îngrăşăminte. Compania are o istorie de 20 de ani.

„În cei 20 de ani am reuşit să atra­gem aproape un miliard de euro în inves­tiţii în România, generatoare de venituri care au creat locuri de muncă. Aceasta a fost contribuţia noastră la dez­vol­tarea României. Suntem mai degrabă un con­sultant integrat, un one stop shop, care îi poate facilita unui inves­titor accesul către oportunitate“, explică Mădălina Toma, chief connection officer, TDP Partners, într-o discuţie cu CEC Bank pentru afaceri româneşti.

Pe zona de energie, Toma spune că piaţa este într-o etapă de maturizare, lucru care se vede şi în modalitatea în care se evaluează proiectele.

„Avem o altă dinamică a preţurilor care intră în modelarea financiară, o altă dinamică a pieţei care generează această modelare financiară. Vorbim de alte granularităţi. Faţă de 2025, avem acum preţuri pe intervale de 15 minute şi atunci noi ţinem cont de acest lucru. Investitorul în momentul de faţă nu se mai uită doar la avize, la riscurile de dezvoltare şi de a pune în operă proiectul respectiv, ci mai degrabă la cât de sigure sunt acele venituri, cât de bine sunt fundamentate, cât de transparent este modelul financiar care le generează.“

România este la începutul acestei transformări, iar lipsa de maturitate a pieţei poate fi văzută ca o oportunitate.

„Începem să ne maturizăm într-un moment cheie al economiei mondiale. Avantajul este că suntem nevoiţi să ne adaptăm mai repede la schimbare şi o putem face.“

Iar poate cea mai importantă etapă a acestei maturizări este integrarea energiei produse într-un lanţ de valoare. Acum, România pune capacităţi în funcţiune, trece la zona de stocare, dar saltul cu adevărat necesar este integrarea resursei într-un lanţ valoric.

„Cred că direcţia corectă şi sănătoasă în zona de investiţii o reprezintă investiţiile integrate, adică power to X. Putem vorbi de power to data, de power to food, adică transformi energia în hrană folosind-o în procese de producţie care să o fructifice mai bine. Direcţia corectă este un proces bine modelat financiar spre a transforma energia în ceva mai valoros decât decât ea însăşi. În momentul în care transformi energia dintr-un indicator de cost într-un ingredient, atunci valoarea ei creşte. Şi asta înseamnă, de fapt, maturizarea pieţei de energie.“