Marius Alexe este membru în consiliile de administraţie ale producătorului de îngrăşăminte organice Norofert, producătorului de lactate Bonas (BONA) şi retailerului de materiale de construcţii MAM Bricolaj (MAM), companii listate pe Segmentul Multilateral de Tranzacţionare (piaţa AeRO).
Politica sa a fost de a cumpăra acţiuni la companii de la platforma AeRO până la nivelul care i-a permis să intre în consiliile de administraţie, acolo unde a început să facă anumite schimbări, cu impact în rezultatele companiilor. Dincolo de companiile listate, Marius Alexe este investitor şi în companii precum On Leaf, producător de sosuri şi ceaiuri din plante aromatice, şi Ohvăz, brandul de mâncare sănătoasă pe bază de ovăz pe care l-a preluat în totalitate.
„Am considerat că pot să ajut cu perspectiva mea pentru că sunt şi antreprenor“, spune Marius Alexe, într-o discuţie cu CEC Bank pentru afaceri româneşti.
Potrivit acestuia, în fiecare companie în care s-a implicat a avut de gestionat o anumită rezistenţă la schimbare. „Trebuie să ştii cum să o gestionezi. Trebuie paşi mici. În primul rând, trebuie să dovedeşti tu că eşti util acelei companii. Trebuie să-i câştigi pe toţi angajaţii de acolo, dar până la urmă totul se rezumă la nişte cifre, la nişte planuri.“
Una dintre problemele pe care le vede cel puţin pe platforma AeRO este tendinţa unor companii de a veni, de a ridica nişte sume prin procesele de listare, pentru ca apoi planurile anunţate să rămână doar nişte hârtii.
„Aceste cazuri clar sapă în încrederea unui investitor care poate este la început de drum. Încrederea a dispărut, mai ales de pe piaţa AeRO, unde unele companii au promis ceva, dar nici măcar n-au încercat să facă ceea ce au promis. Ar trebui o penalizare mult mai drastică a acestor abateri. Mi se pare că este mult prea uşor acum penalizat sau chiar nu este deloc, iar asta se vede în lichiditatea pieţei, care în cazul AeRO a scăzut îngrozitor de mult.“
Problema de încredere se propagă apoi pe toată Bursa, spune Alexe.
„Investitorul român nu va spune am pierdut bani pe compania X sau Y. Va spune că am pierdut bani pe BVB sau pe piaţa AeRO şi trebuie să avem grijă ce companii introducem în acest ecosistem, pentru că este un ecosistem format din investitori, companii, BVB, brokeri. Iar dacă dispare acest interes, avem cu toţii de suferit.“
Dincolo de companiile listate, Marius Alexe este investitor şi în companii precum On Leaf, producător de sosuri şi ceaiuri din plante aromatice, şi Ohvăz, brandul de mâncare sănătoasă pe bază de ovăz.
„Desigur, mi-aş dori să le listez la un moment dat, când vor fi suficient de rezistente.“
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE