Piaţa spaţiilor industriale şi logistice din România a depăşit anul acesta borna de 8 milioane de metri pătraţi, cu circa 350.000 de metri pătraţi aflaţi în construcţie, însă criza energetică declanşată de secetă şi de oprirea reactoarelor de la Cernavodă a luat locul infrastructurii rutiere pe lista temerilor investitorilor. După ani în care drumurile noi au atenuat vechiul handicap al României, economia locală descoperă o slăbiciune nouă: lipsa capacităţilor de stocare şi imposibilitatea de a importa energie de la vecinii afectaţi de aceeaşi secetă.
România se prezenta până acum investitorilor drept relativ independentă energetic, cu posibilitatea de a importa la nevoie de la Bulgaria sau Ungaria, însă seceta a lovit întreaga regiune, iar reactoarele de la Cernavodă asigură circa 20% din necesarul ţării.
„Dacă înainte vorbeam de locaţii «infrastructure ready» şi apoi de zoning, acum va fi o diferenţă foarte mare între un teren care are 10 MW disponibili în timp ce vorbim şi un teren care are posibilitatea de a avea 10 MW după ce urmezi un anumit proces“, a spus Andrei Brînzea, partner, business development în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, în cadrul emisiunii CEC Bank pentru Afaceri Româneşti, realizată de ZF şi CEC Bank.
Criza schimbă deja calculele investitorilor, care încep să îşi bugeteze de la început propriile capacităţi de stocare a energiei, un cost suplimentar care erodează atractivitatea României.
„Chiar am avut o discuţie cu un potenţial investitor săptămâna aceasta care, văzând ştirile din presă, a spus că la proiectul de fabrică va trebui să facă şi un proiect de stocare a energiei. Vor să evite din start aceste situaţii. Ceea ce înseamnă un cost suplimentar, încă un lucru de care trebuie să-ţi faci griji când intri într-o ţară ca România“, a explicat Andrei Brînzea.
Piaţa rămâne totuşi activă, iar dezvoltatori precum Panattoni, Hillwood sau Lion's Head îşi continuă proiectele, chiar dacă marile tranzacţii de 70.000-90.000 de metri pătraţi, obişnuite în anii trecuţi, au lipsit anul acesta, locul lor fiind luat de prelungiri, extinderi şi relocări. Lumea s-a obişnuit cu noul normal, iar finalul anului pare să aducă o diferenţă mult mai mică faţă de prognozele pesimiste de la începutul lui 2026.
„Nu este un an slab, este un an moderat. Există cereri în piaţă, sunt tranzacţii mai micuţe. Din pipeline-ul nostru de 20-30 de proiecte aflate în discuţie, în afară de două care s-au amânat pentru 2027, nu ne-a picat efectiv niciunul“, a spus consultantul. Amânările vin din lipsa de vizibilitate a companiilor româneşti, mai slab capitalizate şi mai sensibile la marjă, fenomen vizibil inclusiv în farma.
Paradoxal, scăderea consumului poate genera cerere suplimentară de depozitare: importatorii cu contracte ferme, în special din China, primesc marfa în continuare şi au nevoie de spaţii pentru surplus, iar curieratul şi retailul alimentar rămân motoarele cererii. Pe zona de defense, mult discutată în ultimul an, rezultatele au fost însă „o furtună într-un pahar cu apă“: producţia merge către platformele securizate ale statului, iar segmentului privat îi rămân doar depozite pentru componente şi subansamble.
Pentru anul viitor, Andrei Brînzea aşteaptă trei lucruri care ar putea relansa investiţiile: stabilitate politică, încheierea războiului din Ucraina şi ieftinirea motorinei. „Nu văd personal semne foarte mari de revenire dacă temele astea nu sunt tratate“, a conchis el.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE