CEC Bank pentru afaceri româneşti, un proiect ZF şi CEC Bank. David Sandu, fondator, David Sandu Jewelry: Nu caratele fac preţul unei bijuterii, ci piatra pentru care licitezi împotriva muzeelor şi a guvernelor

Un meteorit care a căzut pe pământ şi a topit tot ce a găsit în jur a înglobat, la extremitatea lui, opale pe care nu le-a carbonizat. Cineva a tăiat mai târziu o felie din bucata aceea de metal, iar rezultatul - o piatră venită din cer care conţine o altă piatră for­mată cândva pe fundul unui curs de apă - este exact tipul de material care împinge o bijuterie către 100.000 de euro. Nu caratele fac diferenţa la vârful pieţei, ci raritatea specime­nului geologic.

„Când apar astfel de specimene de pietre, sunt licitaţii la care parti­cipă muzee, guverne. Se duc acolo nişte achizitori cu fond nelimitat la purtător şi te baţi cu Smithsonianul“, a spus David Sandu, fondatorul David Sandu Jewelry, în cadrul emisiunii CEC Bank pentru Afaceri Româneşti, realizată de ZF cu susţi­nerea CEC Bank. Familia Münstei­ner din Germania, care a reinventat modul de a şlefui pietrele, licitează pe astfel de pietre împotriva muzeelor - unii le văd ca exponat, ceilalţi, ca ma­terie primă.

Mecanismul explică de ce bijute­ria de autor funcţionează după o lo­gică economică diferită de a mărfii de serie. Piesa este unicat şi se cumpără mai degrabă ca un tablou decât ca un accesoriu, iar preţul nu se calculează la gram.

„E diferenţa asta între preţios şi valoros. Bijuteria clasică e o chestie preţioasă, cu valoare intrinsecă în materiale. Valoarea e o chestie culturală. Dacă poţi să livrezi valoare şi consecvenţă la pachet, atunci intri într-o piaţă şi în atenţia unor colecţionari“, explică fondatorul. Intervalul curent al pieţei merge de la 100 la 10.000 de euro, cu vârfurile amintite la designerii din străinătate.

În România însă piaţa a trebuit construită de la zero, iar businessul s-a construit odată cu ea. Cifra de afaceri este de ordinul sutelor de mii de euro pe an şi nu vine doar din vânzarea de bijuterii, ci dintr-un ecosistem cu patru componente: şcoala Assamblage, care în octombrie împlineşte 16 ani şi a lansat noua generaţie de designeri, un spaţiu de coworking pentru absolvenţii fără atelier propriu, un magazin de unelte, consumabile şi servicii tehnice pentru breaslă şi evenimentul Romanian Jewelry Week.

Verticala de servicii rezolvă bariera de intrare într-o meserie cu costuri de capital mari: în loc să cumpere un utilaj întreg pentru o singură operaţiune, un creator trimite masterul şi primeşte seria înapoi, ocupându-se doar de prototipare şi finisaj. Nevoia a apărut pentru că breasla dispăruse ca structură economică, după ce şcoala cooperativei din anii '70 s-a stins odată cu pensionarea profesorilor.

„Toate lucrurile astea au depins de nişte oameni, nu de nişte instituţii. În momentul în care oamenii au fost daţi la o parte, a colapsat totul“, spune David Sandu.

Romanian Jewelry Week, ajuns la a şaptea ediţie, se ţine în octombrie la Biblioteca Naţională, cu circa 300 de artişti din peste 40 de ţări. Decizia care i-a dat tracţiune a fost comercială: expoziţie culturală plus târg de vânzare, format preluat ulterior de organizatori din alte pieţe.

„Drumul unei opere de artă până la muzeu trece pe la piaţă. O operă de artă trebuie să fie vândută, să fie validată, să circule, şi ulterior ajunge şi la muzeu“, spune fondatorul. Poziţia s-a construit prin export cultural: expoziţiile asociaţiei au circulat un an la Bruxelles, Lisabona, Paris şi Londra, iar organizatorii săptămânilor bijuteriei de la Milano şi Bruxelles au devenit parteneri de la prima ediţie.

Contextul inflaţionist joacă în favoarea segmentului. Cumpărătorii orientaţi spre metal preţios ca formă de investiţie descoperă că o operă intrată într-un circuit corect de galerii oferă o certitudine mai mare decât alte plasamente, iar fondurile de investiţii au deja departamente dedicate. „Odată validată, arta nu scade“, spune David Sandu, care semnalează în paralel prăbuşirea diamantelor naturale, după decenii de marketing excesiv şi după ce au ieşit la iveală date despre stocuri mult mai mari decât cele comunicate.

Pentru 2026-2027, strategia este integrarea pe verticală ca barieră în faţa concurenţei: acelaşi artist şlefuieşte piatra şi construieşte bijuteria în jurul ei. „Sunt foarte puţine bijuterii în lumea asta făcute de un artist care a şlefuit şi pietrele pentru această poveste. Cred că aici o să pot să fac o diferenţă foarte mare, oferind un tip de bijuterie care nu are concurenţă“, a conchis el.