♦ Hanwha Aerospace România, filiala grupului sud-coreean care va construi la Petreşti, judeţul Dâmboviţa, prima fabrică din Europa pentru obuzierul autopropulsat K9, vrea să extindă portofoliul produs local cu drone de supraveghere, vehicule terestre fără pilot şi sistemul MLRS Chunmoo ♦ CEO-ul Lino Lim ţinteşte peste 80% localizare şi a semnat acorduri cu 20-30 de IMM-uri româneşti.
Hanwha Aerospace Romania, divizia companiei sud-coreene Hanwha, a început în primul trimestru al acestui an construcţia fabricii de la Petreşti, judeţul Dâmboviţa, o investiţie pe 180.000 de metri pătraţi care va produce cele 54 de obuziere autopropulsate K9 şi 36 de vehicule de sprijin K10 contractate de Armata Română. Producţia începe în martie 2027, dar Lino Lim, CEO-ul filialei, are planuri mult mai ample: să transforme Petreşti într-un hub european de apărare, sprijinit pe o reţea densă de IMM-uri româneşti.
„Vreau să fac cu ajutorul Hanwha Aerospace ca economia României să devină una exportatoare, nu doar importatoare. România până acum a fost mai mult cumpărătoare decât vânzătoare. Viziunea mea este să primim comenzi din alte ţări europene şi să le vindem produse fabricate în România“, spune Lino Lim. „Vreau să aduc cât mai multă tehnologie posibil, să fabricăm mai mult aici şi să vindem mai mult în alte naţiuni europene.“
Modelul este cel industrial coreean, transplantat la Petreşti. În Coreea, Hanwha lucrează cu aproximativ 1.800 de furnizori, marea majoritate IMM-uri crescute alături de marile companii de apărare. „Guvernul coreean a investit foarte mult în dezvoltarea sistemelor de armament. Au fost selectate companii precum Hanwha şi Hyundai, care, împreună cu IMM-urile, au dezvoltat şi fabricat sistemele de armament. Au crescut împreună. Acum, aceste IMM-uri au propria capacitate suverană de dezvoltare şi producţie“, explică Lino Lim.
„Vreau să fac acelaşi lucru în România. Vom fi centrul, iar produsele se vor dezvolta şi fabrica împreună cu IMM-urile româneşti.“
În România au fost semnate acorduri cu 20-30 de IMM-uri, însă impactul real este mai mare. „Acestea sunt IMM-uri de bază, dar şi ele au la rândul lor proprii furnizori. Dacă coborâm la tier 2 şi tier 3, vor fi 100 sau 200 de companii“, spune Lino Lim. Selecţia se face după ce inginerii Hanwha vizitează fizic potenţialii parteneri şi le evaluează capacitatea tehnică. „Dacă IMM-urile cresc, vor putea exporta propriile subsisteme şi către alte companii mari de apărare la nivel global“, adaugă el.
Ţinta de localizare este de peste 80%. Capacitatea fabricii de la Petreşti va fi de 120 de vehicule pe an, iar într-un schimb dublu se poate ajunge la peste 240. Prima tranşă de K9 va fi livrată Armatei Române la finalul acestui an, fabricată în Coreea, în timp ce a doua tranşă - produsă în România - este programată pentru noiembrie 2027, iar ultima va fi livrată în 2029.
Dincolo de obuziere, Lino Lim vrea să aducă în Petreşti şi alte sisteme. „Vreau să dezvoltăm drone, UGV-uri şi sistemul nostru Chunmoo, MLRS. Vreau să aduc aceste capabilităţi în România, dar şi alte capabilităţi.“ Pe 12 mai, compania a demonstrat capabilităţile sale de UGV în faţa Armatei Române. „Reacţia lor a fost destul de bună, iar demonstraţia a fost reuşită. Mi-aş dori ca Armata Română să aibă o perioadă pentru a testa sistemul nostru de vehicule fără pilot.“
În paralel, Hanwha vrea să integreze dronele de supraveghere în posturile de observaţie ale sistemului K9 - o capabilitate pe care Lino Lim o consideră esenţială după lecţiile din războiul din Ucraina: „Drona este un sistem de armament foarte util. Dacă putem integra drona de supraveghere în vehiculele noastre de observaţie pentru K9, vor vedea mai departe şi mai precis şi vor putea transfera informaţiile despre ţintă foarte rapid către sistemul de comandă şi control.“
Lanţul de aprovizionare al Hanwha se extinde dincolo de România în Norvegia, Finlanda, Estonia, Polonia şi Australia, ţări care au cumpărat deja produse coreene şi care găzduiesc furnizori ai grupului. „Putem sursa componente din întreaga lume. Dacă există o componentă pe care nu o putem fabrica în România, o putem aduce din lanţul global“, spune Lino Lim. Avantajul este că furnizorii din diferite ţări concurează între ei, ceea ce reduce preţul final. La aceasta se adaugă programe interne de value engineering, derulate împreună cu IMM-urile partenere, prin care costurile sunt optimizate la nivelul fiecărui subcomponent. „Putem fabrica foarte rapid şi putem livra la timp, la un preţ mai bun. Acesta este atuul nostru.“
Compania urmează să angajeze românii până în noiembrie 2026 şi să-i trimită apoi în Coreea pentru pregătire. „Românii sunt foarte similari cu coreenii prin diligenţă. Dacă au o sarcină, nu le pasă de orele de program, pur şi simplu o termină. Asta îmi place foarte mult“, spune Lino Lim.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE