• Leu / EUR5.3414
  • Leu / GBP6.3029
  • Leu / USD4.7612
CEC Bank pentru afaceri românești

CEC Bank pentru afaceri româneşti. Zoltan Nagy-Bege, CIGA Energy Advisory: Singura soluţie este să mergem mai departe cu regenerabilele pentru că gazul ţine preţul energiei sus. Nu este vorba că am ratat oportunitatea stocării, adevărul crunt este că ne-a luat 2-3 ani de zile să ajungem la proiecte mature

02.10.2026, 00:07 Autor: Roxana Petrescu

♦ Cu cât termocentralele pe gaze vor acoperi tot mai puţine intervale, cu atât preţul energiei va scădea, iar acest lucru nu se poate face decât printr-o producţie mai mare de energie verde combinată cu stocare şi flexibilitatea reţelelor. Va fi o iarnă dificilă? Da, poate fi, dar lucrurile ar fi stat şi mai rău fără acest progres înregistrat de energia verde, spune Zoltan Nagy-Bege, directorul departamentului de pieţe de energie al CIGA Energy Advisory, într-o discuţie cu CEC Bank pentru afaceri româneşti.

România este de ani de zile cea mai scumpă piaţă spot de energie la nivel euro­pean, deşi în ultimii cinci ani pon­derea energiei verzi în mixul de producţie a tot crescut. Această decu­pla­re între un preţ, care refuză să scadă, şi înver­zirea parcului de producţie are mai multe explicaţii, dar cea mai importată este că gazul încă închide piaţa, iar gazul este tot mai scump şi mai puţin din cauza crizei din Orientul Mijlociu. La această explicaţie, se adaugă deficitul de capacitate.

De ce contează gazul în modul în care se formează preţul energiei? Modelul după care funcţionează toată piaţa UE de energie este următorul: producătorii intră într-o ordine de merit în sistem, cei mai ieftini au prioritate, iar când producţia ieftină nu este suficientă intră producătorii scumpi, cei care utilizează gazul şi cărbunii. Producţia de energie ieftină a tot crescut, dar la fel şi preţul gazului, astfel că deşi sunt tot mai puţine intervale în care energia pe gaze închide piaţa, restul producătorilor se aliniază la semnalul de preţ dat de termo­centrale, verzii inclusiv. Facturile cresc, pro­fiturile se marchează, gazul este importat de UE în proporţie de 90%. Care este soluţia de a ieşi din această situaţie de „şah mat?“ Şi mai mai mult verde, care să elimine pe cât posibil gazul din producţia de energie. Ce se întâmplă până atunci? Energia va rămâne cel mai probabil scumpă. Putea fi şi mai rău fără energie verde? Cu siguranţă da, spune spune Zoltan Nagy-Bege, direc­torul departamentului de pieţe de energie al CIGA Energy Advisory, într-o discuţie cu CEC Bank pentru afaceri româneşti.

„În acest an, evident că este relevantă această criză energetică care a cuprins tot globul din cauza conflictului dintre Statele Unite şi Iran şi a lipsei cronice din piaţă a gazului natural. Iar asta afectează şi piaţa de energie electrică. Da, sunt şi cau­ze care ţin de noi, dar sin­gu­ra, singura soluţie pe care o văd eu în acest mo­ment este să mergem înainte, să conti­nuăm pe linia pe care am por­nit, adică să in­vestim în re­generabile cât mai mult.“

„Matematica“ pare sim­plă, cu cât vom avea mai puţină energie pro­du­să din gaz, cu atât preţul ar trebui să scadă. „Într-ade­văr, avem impresia că inves­tim, investim, investim şi rezul­tatele nu sunt, dar este relativ uşor de făcut o analiză să vedem la nivelul consumului de acum, dacă am fi rămas la capacitatea regenerabilă de acum doi ani, unde erau preţurile, câte intervale închidea gazul şi cu cât creştea preţul mediu pon­derat. Ar fi fost mai sus.“

Sunt şi probleme. Da, România a conti­nuat investiţiile în energia verde, dar nu a făcut nimic pentru flexibilitatea sistemului, adică pentru abilitatea ei de a capta cât mai mult din energia regenerabilă. Ce înseamnă această flexibilitate?

Să poţi consuma energia verde indiferent de momentul când este produsă, la preţul ei mic, iar pentru asta ai nevoie de stocare, reţele şi consumatori la fel de dinamici. România are doar prima piesă, producţia. Stocarea o are Bulgaria, de exemplu, un campion al instalării acestei tehnologii.

„Eu nu cred că noi n-am văzut această oportunitate, dar adevărul crunt este că cei care s-au apucat să dezvolte proiecte de stocare stand-alone, de exemplu în 2023-2024, de-abia acum au proiecte mature. Să strângi toate autorizaţiile, toate avizele, aşa cum prevede legislaţia, necesită mult timp, multă răbdare, mult efort şi nişte bani investiţi. E nevoie de 2-3 ani până un proiect devine matur, prea mult.“

Pe zona de producţie de energie verde, din nou sunt schimbări, şi este o întrebare dacă timingul este oportun, mai ales când aceste schimbări cresc costul investiţiei, cu precădere pe al celor de mare putere.

Dar dacă România ar fi avut stocarea necesară, preţul spot al energiei era mai mic? Nu semnificativ, spune Zoltan Nagy-Bege. Practic, singurul lucru care pe termen lung poate duce la o scădere mai importantă a preţului rămâne o pondere tot mai mare a regenerabilelor şi o ieşire treptată a gazului din producţia de energie.

Revenind la gaz, România îşi va dubla producţia odată cu startul Neptun Deep şi va dispune de cantităţi mult mai mari faţă de cele de care are nevoie piaţa sa. Iar întrebarea revine: va avea România gaz mai ieftin din simplul motiv că va avea un excedent de producţie?

„Această estimare este realistă aproximat în aceeaşi măsură cum este cea că bateriile au potenţialul să scadă preţul energiei. România este integrată într-o piaţă europeană, avem interconectări, preţul din România este influenţat de preţurile regionale. Cu siguranţă faptul că gazele se produc la noi şi nu trebuie să aducem din alte părţi rezultă într-un cost mai mic, dar preţul lor de piaţă se va forma în piaţă, Strategic vorbind însă, sunt mult mai importante aceste gaze decât preţul la care le putem cumpăra sau preţul la care va ajunge la consumator.“

Faptul că dispui de resurse este un atu major, în opinia lui Zoltan Nagy-Bege.

„România ar putea să atragă nişte industrii energointensive care în alte colţuri ale Europei au parte de preţuri mai mari sau sunt sunt mai expuse la variaţiile pieţei. Mai departe, cu siguranţă bugetul de stat va avea nişte încasări semnificative şi depinde doar de viitoarele guverne cum vor fi folosiţi aceşti bani. Poţi să plăteşti pur şi simplu salariile angajaţilor la stat sau pensiile din aceste sume sau poţi să ai o strategie de dezvoltare economică şi industrială prin care să generezi plus valoare.“