• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
CEC Bank pentru afaceri românești

CEC Bank pentru afaceri româneşti: COSI BUONO. Afacerea cu gelato artizanal pornită de doi soţi din Iaşi cu 120.000 de euro a ajuns la patru tone de îngheţată vândute în primul an

03.07.2026, 12:00 Autor: Bogdan Alecu

♦ Raluca şi Mihai Petrilă au deschis gelateria COSI BUONO în centrul Iaşiului, iar în plin sezon estival încasările urcă spre 20.000 de lei pe zi, de peste cinci ori mai mult decât în lunile de iarnă.

Pasiunea pentru gelato descope­rită în Italia în anii studenţiei s-a trans­format, după mai bine de un de­ceniu, într-o afacere.

Raluca şi Mihai Petrilă au deschis în urmă cu un an gelateria COSI BUONO din Iaşi, la mai puţin de 100 de metri de Piaţa Unirii, cu o investiţie iniţială de 120.000 de euro. „E o pasiune încă de când eram student. Am studiat industria alimen­tară şi mi-am dorit mereu să lucrez într-o fabrică sau într-un laborator. Mergând în Italia în perioada studen­ţiei, am descoperit gelato artizanal şi am zis că vom avea şi noi cândva o gelaterie. S-a întâm­plat mult mai târziu, dar de un an de zile avem o gelaterie în Iaşi în care clienţii ne spun că le-am adus Italia aici“, a spus Mihai Petrilă, cofondator al COSI BUONO, în cadrul emisiunii CEC Bank pentru afaceri româneşti, realizată de Ziarul Financiar cu sprijinul CEC Bank.

Suma iniţială nu a fost însă suficientă, astfel că pe parcurs cei doi antreprenori au adăugat investiţii proprii şi un sprijin din partea familiei. Finanţarea bancară nu a venit uşor, în condiţiile în care afacerea era la început de drum, fără istoric financiar.

„Am avut un plan de afaceri bine făcut şi aveam deja locaţia stabilită în momentul în care am mers să solicităm creditul. Era un plan foarte concret, nu ipotetic. Nu eram o activitate cu istoric financiar şi din acest motiv nu a fost uşor să obţinem finanţarea, însă am întâlnit oamenii potriviţi, care şi acum vin la gelaterie“, a spus Raluca Petrilă, cofondator al COSI BUONO.

Deşi îngheţata este considerată un produs de „impuls”, care ar impune o poziţionare pe cele mai circulate artere pietonale, cei doi antreprenori spun că gelateria a devenit o destinaţie în sine. „Majoritatea clienţilor vin la noi pentru că vor să vină, pleacă de acasă cu o destinaţie clară, nu ajung la întâmplare“, a explicat Raluca Petrilă.

Vânzările din sezonul cald sunt de cel puţin cinci ori mai mari decât în lunile de iarnă, iar duminica este cea mai dinamică zi. În timpul săptămânii, gelateria emite în medie 350 de bonuri pe zi, iar în weekend numărul trece de 500, în condiţiile în care clienţii vin de regulă în familie sau în grupuri. Un gust de îngheţată costă 15 lei, un preţ aliniat segmentului premium, iar în zilele caniculare, cu temperaturi de peste 30 de grade, încasările pot urca spre 20.000 de lei.

Îngheţata este preparată zilnic, de la zero, în laboratorul propriu, din ingrediente naturale, fără baze semipreparate. Materia primă vine atât de la producători locali, cât şi prin furnizori din Italia, iar fructe precum mango sunt aduse din India sau Spania. În primul an de activitate, gelateria a vândut peste patru tone de îngheţată, cele mai cerute sortimente fiind fisticul, lămâia cu mentă, mango, ciocolata cu portocale şi nucile cu smochine.

Printre creaţiile care au atras atenţia se numără îngheţata cu flori de tei, lansată sub numele „Gelato gust de Iaşi“. Florile de tei uscate sunt lăsate la infuzat în lapte, în medie 20 de minute. „Într-o seară, când am plecat de la gelaterie, mirosul de tei era foarte puternic, abia începuse să înflorească. A fost ca şi când cineva ne-a împins să luăm decizia mai repede. A doua zi am făcut primele probe, au ieşit din prima şi am lansat imediat“, a povestit Mihai Petrilă. Sortimentul se epuizează acum zilnic.

Pe termen scurt, antreprenorii vor să consolideze afacerea şi să participe la mai multe evenimente şi festivaluri, cu ajutorul unui gelato cart adus de la un târg de profil din Rimini. Din iulie, gelateria lansează conceptul Cocktail Gelato, trei sortimente cu alcool inspirate de Aperol, Mojito şi combinaţia de rom cu ciocolată. În perspectiva următorilor cinci ani, cei doi îşi doresc o locaţie într-o zonă istorică a oraşului şi, eventual, extinderea laboratorului şi a capacităţii de producţie. Până atunci, provocarea imediată rămâne sezonul rece: antreprenorii pregătesc o diversificare a ofertei pentru iarnă, fără a se îndepărta însă de conceptul de gelato artizanal.