CEC Bank pentru afaceri româneşti. Lucian Opriş, Colliers: Investiţiile mari chinezeşti şi-au găsit drumul către Ungaria şi Polonia. România prinde investiţiile medii, în zona radială Bucureşti-Constanţa

♦ Investiţiile chinezeşti mari pierdute de România – îndreptate majoritar către Ungaria şi câteva către Polonia – contrastează cu un flux mai constant de investiţii medii (peste 10.000 mp), plasate radial faţă de Bucureşti, în direcţia portului Constanţa, este observaţia lui Lucian Opriş, head of special projects la Colliers ♦ Riscul de ţară, reflectat în rata dobânzii la împrumuturile pentru investiţii (circa 7% în România faţă de 2,5-4% în Cehia şi Polonia), rămâne principalul handicap structural al pieţei industriale româneşti.

România pierde sistematic com­petiţia pentru investi­ţii­le mari chinezeşti în favoa­rea Ungariei şi Poloniei, dar prinde un flux relativ stabil de investiţii medii şi mici, care vin să ocupe fabrici existente în zona radială din jurul Bucureştiului, în direcţia portului Constan­ţa. Tabloul, descris în emisiunea CEC Bank pentru afaceri româneşti de Lucian Opriş, head of special projects la Colliers, arată o piaţă industrială în care oportunitatea există, dar handicapul de finanţare şi riscul de ţară limitează amploarea proiectelor pe care le poate atrage România.

„Avem nişte categorii de proiecte pe care le pierdem – investiţiile mari chine­zeşti, de exemplu. Am lucrat pe câteva din­tre aceste proiecte; cumva, toate şi-au găsit drumul către vecinii noştri din Ungaria, câte­va în Polonia. Ce prindem noi în schimb sunt investiţiile mai mici chinezeşti, subcontractorii IKEA, care au nevoie să fie aici în România, aproape de platforma logistică“, a declarat Lucian Opriş.

Tipologia investitorului „mediu spre mic“, în termeni chinezeşti, începe la 10.000 de metri pătraţi şi caută fabrici aflate în stadiu intermediar – nici nou-nouţe (deci scumpe), nici foste glorii care necesită ani de reconversie.

„Avem nevoie de o fabrică care nu e nici nouă, nici veche, este undeva la jumă­tate sau două treimi din preţul de a o con­strui de nouă. Cumva, să fie în stadiul în care, în şase până la nouă luni, să poţi să produci prima piesă“, a explicat Lucian Opriş, care notează că, în practică, termenul se mută adesea spre 12 luni.

În ceea ce priveşte ajutorul de stat, harta actuală permite, în orice judeţ – cu excepţia Bucureştiului –, recuperarea a cel puţin 30% din valoarea investiţiei, pragul mer­gând până la 60%. Problema, spune reprezentantul Colliers, nu este la nivelul ofertei, ci la implementare. „Cred că imple­mentarea nu este deloc uşoară, ceea ce mă face să cred că ăsta este motivul pentru care anterior am mai pierdut nişte proiecte celorlalte ţări din Europa Centrală“, a precizat Lucian Opriş.

Componenta brownfield – preluarea fabricilor părăsite de investitori care pleacă din ţară – devine un dosar tot mai vizibil. Colliers operează ca facilitator, conectând cumpărătorii cu constructorii originali, agenţiile de HR şi consultanţii pe ajutor de stat. „Statul român ar face foarte bine să ofere ajutor de stat unor companii dispuse să preia 600 de oameni, 1.000 de oameni, şi să redea din nou comunită­ţilor salariile. Ar avea sens, pentru mine personal“, a punctat Lucian Opriş.

Cazul fabricii Haier de la Ploieşti – 60.000 mp pe 13 hectare – este menţionat ca proiect-test. Dimensiunea fiind prea mare pentru un singur cumpărător tipic, Colliers a împărţit suprafaţa în trei module – 10.000, 20.000 şi 30.000 mp –, cu calcule separate de cost al partiţionării şi două scenarii paralele, de închiriere şi de vânzare. „Avem nişte discuţii satisfăcătoare, care merg pe o direcţie foarte bună pentru vânzarea întregii fabrici“, a precizat Lucian Opriş.

Geografia preferată de investitorii chi­nezi rămâne radială faţă de Bucureşti, dar la o distanţă suficientă pentru a evita costu­rile cu forţa de muncă din Capitală. Buzău, Brăila şi Piteşti sunt menţionate explicit ca zone cu sens economic, alături de coridorul către portul Constanţa. „Toţi chinezii care au venit să mă întrebe ceva au dorit să se poziţioneze de la Bucureşti la portul Con­stanţa. Prima lor dorinţă, pentru manufac­tu­ring, este să se plaseze în arealul acesta“, a afirmat reprezentantul Colliers.

Pe latura forţei de muncă, recomanda­rea este să fie evitate zonele fără tradiţie industrială: un proiect automo­tive nu este orientat către o zonă agrară, ci către lo­calităţi cu istoric în construcţia de ma­şini. Pentru proiec­tele de defence, raţionamentul este similar.

Handicapul struc­tural rămâne însă costul finanţării. „Tot ce se investeşte se inves­teşte luând în calcul acest risc de ţară, care nu este deloc mic şi care are un corespondent direct în rata dobânzii şi în costurile asociate unui împrumut pentru investiţia în România“, a explicat reprezentantul Colliers. Diferen­ţialul – circa 7% în România faţă de 2,5-4% în Cehia şi Polonia – transformă reducerea riscului de ţară prin stabilitate politică în principalul lever pentru un eventual val de investiţii.

„Sperăm că şi cine trebuie ne ascultă. Ca şi până acum, facem ce ţine de noi: prezentăm lucrurile aşa cum sunt, încercăm să punem pe masă cea mai bună soluţie, gândim creativ. Nu putem să umblăm la legi, la conducere şi aşa mai departe. Tot ce putem spera este să se păstreze status-quo, iar noi ne vom face treaba ca până acum“, a încheiat Lucian Opriş.