♦ Compania a refuzat recent o discuţie de preluare.
Gramma Wines a finalizat un proiect de investiţii de aproximativ un milion de euro, cel mai amplu din istoria companiei, prin care îşi extinde baza de venituri dinspre producţia de vin spre degustări, evenimente şi enoturism. Finanţarea a fost împărţită între un credit bancar de investiţii pe şapte ani, contractat pentru clădire, şi un proiect european derulat prin APIA, măsura ISV, pentru dotări şi utilaje.
Investiţia nu creşte volumele. Capacitatea rămâne la circa 100.000 de litri pe an, echivalentul a 133.000 de sticle, iar compania se menţine în regimul de mic producător. Din cei 884 de metri pătraţi desfăşuraţi ai cramei, peste 430 sunt alocaţi degustărilor şi evenimentelor, printr-o sală de 216 metri pătraţi şi două pergole bioclimatice, de 72 şi de 144 de metri pătraţi.
Cererea vizată este cea a companiilor din Iaşi, la 7,5 kilometri de cramă. „Noi în Iaşi avem o comunitate corporate foarte puternică şi, de exemplu, industria IT e foarte dinamică la noi. Avem foarte multe grupuri de 20, 60, 80 care aleg să-şi petreacă o jumătate de zi sau o zi aici“, a declarat Marian Olteanu, fondatorul Gramma Wines, în emisiunea CEC Bank pentru afaceri româneşti.
„Am stat să ne gândim dacă să ne apucăm întâi de cramă şi apoi de vie, dar ar fi fost ciudat să avem o cramă modernă fără vii de jur împrejurul ei, pentru că replantarea viilor presupune să le tai pe cele vechi“, a spus Marian Olteanu. Via a fost replantată în trei etape, în 2021, 2022 şi 2023, iar parcelele din primul an au intrat pe rod. Soiurile cultivate sunt Aligote, Fetească Regală, Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Busuioacă de Bohotin, plus două soiuri locale, Golia şi Arcaş.
Componenta de utilaje a inclus 30 de baricuri din stejar francez, două recipiente tronconice din lemn şi două vase ceramice de câte 3.000 de litri, folosite la fermentare şi maturare, faţă de fermentarea exclusiv în inox de până acum.
„Suntem o cramă mică şi asta fac cramele mici: experimentează şi încearcă lucruri noi“, a explicat fondatorul, care a adăugat că schimbările climatice au făcut din vinurile roşii o opţiune şi în nordul ţării, unde se considera că potenţialul este limitat.
Distribuţia s-a repoziţionat de două ori în ultimii ani. Înainte de pandemie, 80% din producţie mergea în HoReCa, în perioada restricţiilor aproape toată cantitatea a fost vândută online, iar acum canalul principal este retailul modern, cu o prezenţă în circa 700-800 de magazine - Kaufland, Mega Image, Carrefour şi Auchan, plus un in-out cu două produse în Lidl.
„Cel mai bine pentru noi este atunci când primim vizitatori, şi din punct de vedere al vânzărilor, şi din punct de vedere al marketingului, pentru că cine ne trece pragul practic se transformă într-un fel de ambasador. Însă ne ajută şi retailul“, a spus Marian Olteanu, care estimează raportul dintre cele două la 80-20 şi motivează prezenţa în reţele prin predictibilitatea încasărilor: „sunt parteneri serioşi, care respectă termenele de plată“.
Constrângerea imediată este pe partea de ofertă, unele sortimente putând ieşi din stoc din septembrie, cu două luni mai devreme decât anul trecut.
„E o problemă mai mică decât să ai prea mult şi să nu ai desfacere“, a spus fondatorul.
Compania nu are în plan un exit, în contextul tranzacţiilor din ultimul an cu crame de dimensiuni mici.
„Ne-au vizitat nişte investitori din Bahrain, dar au rămas prieteni. Fiind o afacere de familie, nu ne gândim la exit. Planul meu este Gramma Wine Resort, în 2030“, a spus Marian Olteanu. Proiectul se sprijină pe proximitatea faţă de Iaşi, centru universitar cu 50.000-60.000 de studenţi, pe fluxul de vizitatori din Republica Moldova şi pe deschiderea autostrăzilor A7 şi A8.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE