Consumul de bere a ajuns anul trecut la 14,4 milioane de hectolitri, în scădere cu 4% faţă de anul precedent, arată datele Asociaţiei Berarii României. Declinul vine după doi ani de stagnare a consumului şi se vede în rezultatele marilor jucători. Astfel, Ursus Breweries, liderul pieţei a avut o creştere de doar 1% faţă de 2025, cifra de afaceri a companiei ajungând la 2,85 mld. lei.
”În ultimii patru ani, piaţa a cumulat o scădere de aproximativ 15%, pe fondul presiunilor fiscale, al inflaţiei şi al schimbărilor de comportament ale consumatorilor. Un factor important este creşterea accelerată a accizelor: acciza la bere a crescut cu 55% în ultimii patru ani şi cu 26,2% în ultimele
15 luni, ceea ce a pus presiune pe industrie şi pe consum. În paralel, se observă o migrare a consumului din HoReCa spre acasă, ponderea berii consumate în restaurante, puburi şi terase ajungând la doar 9% din total, un minim istoric”, spun reprezentanţii companiei, care se aşteaptă ca piaţa să rămână sub presiune în acest an.
”Totuşi, vedem oportunităţi în segmentele care aduc valoare categoriei: apa cu arome, bere fără alcool, cu şi fără arome, specialităţi, inovaţii şi formate adaptate noilor ocazii de consum. Pe termen lung, dezvoltarea industriei nu va mai fi susţinută predominant de volum, ci de capacitatea de a răspunde noilor stiluri de viaţă şi aşteptărilor consumatorilor”.
La rândul lor, reprezentanţii Heineken România, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţă ca cifră de afaceri, spun că piaţa berii rămâne puternic influenţată de presiunea asupra puterii de cumpărare, de schimbarea comportamentului de consum şi de sensibilitatea crescută la preţ. Însă observă că segmentele cu performanţă pozitiva sunt berea fără alcool cu arome, dar şi segmentul lager Mainstream, care se consolidează constant.
„În această perioadă, vedem o piaţă mai prudentă, în care valoarea, accesibilitatea şi relevanţa portofoliului devin tot mai importante pentru consumatori. Pentru întregul an, ne aşteptăm ca piaţa berii să rămână sub presiune, cu o evoluţie moderată, într-un context marcat de inflaţie, fiscalitate ridicată şi volatilitate în consum”, apreciază reprezentanţii companiei, care adaugă că în România consumatorii nu renunţă la bere, gradul de penetrare a categoriei rămânând aproape de 86% în 2025, similar cu de anul anterior.
„Însă ei devin mult mai atenţi la valoarea oferită, aleg mai selectiv şi prioritizează produsele care le justifică alegerea, fie prin preţ corect, fie prin experienţă. Sensibilitatea la promoţii a crescut vizibil, însă brandul rămâne un reper esenţial. Promoţiile influenţează decizia punctuală, dar încrederea şi familiaritatea cu brandul ghidează alegerea pe termen lung. Vedem o presiune promoţională mai mare decât în anii anteriori, dar şi o nevoie clară de echilibru între promoţii şi construcţia de brand”.
Însă, în acest context sunt firme care reuşesc să crească. Este cazul microberăriilor artizanale. Astfel, Fabrica de Bere Bună, care produce brandul Zăganu, a terminat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 8 mil. lei, în creştere cu 13% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Însă, cea mai mare creştere a fost înregistrată de Bere Griviţa, care a ajuns la o cifră de afaceri de 5,3 mil. lei, mai mare cu 60% faţă de anul anterior. Matei Lucescu este antreprenorul care a readus pe mesele românilor una dintre cele mai iubite beri ale anilor ’90, prin deschiderea Fabricii Griviţa din Bucureşti, în 2019, şi a investit 6,5 mil. euro într-o a doua fabrică ridicată de la zero în Popeşti-Leordeni.
Cât despre ambalaje, anul trecut cele din PET au ajuns anul trecut la 33,6% din volumele de bere vândute în România, după o scădere de 5,1% faţă de anul precedent, acesta fiind cel mai scăzut nivel înregistrat de această categorie în ultimele două decenii, arată datele Asociaţiei Berarii României.
Anul trecut, ambalajele de sticlă au ajuns la 31,7% din piaţă după o scădere de 1,5%, în timp ce dozele au urcat în preferinţele românilor. Astfel, acestea din urmă au ajuns la 31% din piaţa berii după o creştere de 8,8% în 2025. O categorie care rămâne însă la nivel mic în piaţă este cea draft (3,6%).
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE