Anul 2025 a venit cu un declin important în businessul unor mari jucători. Ani la rând un lider puternic între jucătorii din domeniul condimentelor, a zahărului şi a sării, Agrana a avut în 2025 un declin puternic. Cifra de afaceri a companiei s-a redus cu 43% faţă de anul precedent, la 475 mil. lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. Compania a decis în 2024 să pună la conservare capacitatea de rafinare a zahărului din fabrica din Buzău şi doar să ambaleze aici. Compania mai are o unitate de procesare în Roman, dar a intrat în acţionariatul fabricii de amidon AGFD Ţăndărei (judeţul Ialomiţa). Scădere a raportat şi Societatea Naţională a Sării, companie de stat care a ajuns la o cifră de afaceri de 393 mil. lei, după un minus de 15%. Şi Solina România, producător de condimente, a avut în 2025 o scădere a cifrei de afaceri de 17%, ajungând la 197 mil. lei. Solina a investit în 2021 în construirea de la zero a unei fabrici în Alba Iulia, după ce anterior unitatea de producţie de lângă Alba Iulia a companiei a ars. Solina Phoenix, aşa cum este denumită fabrica nou construită, are trei unităţi separate, special create pentru producţia soluţiilor uscate, producţia soluţiilor umede (sosuri, marinade) şi procesarea condimentelor, conform informaţiilor oferite anterior de reprezentanţii companiei. Noua facilitate de producţie a crescut capacitatea de la 800 de tone/an, până la 1.200 de tone pe an, conform unor date transmise anterior de companie. Solina este prezentă atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. Solina România are în portofoliu produse precum condimente naturale şi ierburi, mixuri de condimente, mixuri de ingrediente funcţionale pentru industria alimentară.
Investiţii importante s-au mai anunţat pe piaţa de condimente. De exemplu, Fuchs Condimente a investit în 2024 a investit 8,5 milioane de euro în extinderea fabricii din Curtea de Argeş şi a anunţat că mai investeşte încă 5,5 milioane de euro în utilaje şi automatizarea proceselor de producţie în următorii ani. Obiectivul este de a dubla cifra de afaceri, până la 70 de milioane de euro, în zece ani din creşterea ponderii vânzărilor de mărci private din portofoliu. De altfe, Fuchs Condimente şi-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 16%, ajungând la 245 mil. lei. Piaţa de condimente din România este estimată la 200 de milioane de euro anual, conform datelor furnizate anterior de Fuchs.
Pe de altă parte, şi în zona ingredientelor pentru industria alimentară se fac investiţii.
De exemplu, Puratos România, lider în industria de ingrediente pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, a început construcţia unei noi fabrici, o investiţie de peste 15 milioane de euro care va fi gata la începutul anului viitor şi care va funcţiona în paralel cu unitatea existentă din Tunari (jud. Ilfov).
Compania a avut o cifră de afaceri de 277 mil. lei (55 mil. euro), în creştere cu 12% faţă de anul precedent.
Pentru 2026, Puratos, care este prezent de 30 de ani pe piaţa locală, estimează o evoluţie similară a cifrei de afaceri, ca an de consolidare strategică. Pe termen mediu, Puratos îşi propune să atingă până în 2030 pragul de 100 milioane euro cifră de afaceri. De asemenea, Expertarom derulează o investiţie de peste 90 de milioane de lei în dezvoltarea producţiei, o parte din fonduri provenind din programul INVESTALIM. din datele AFIR rezultă că furnizorul de ingrediente Expertarom a făcut deja plăţi de peste 1,3 milioane de lei în luna ianuarie, conform datelor din ianuarie anul curent.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE