Industria băuturilor răcoritoare trece printr-o perioadă mai puţin favorabilă, în contextul creşterii preţurilor, al instabilităţii economice şi politice, dar şi al taxării crescute în zona produselor cu mult zahăr. Iar acest lucru se vede şi în rezultatele celor mai mari jucători din domeniu, care au raportat scăderi ale businessurilor în 2025. Astfel, Coca-Cola HBC România, liderul pieţei de băuturi, a raportat un minus de 2% faţă de anul precedent, la 3,9 mld. lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Scăderi au raportat şi alţi jucători importanţi precum Quadrant Amroq Beverages, divizia de băuturi a PepsiCo, dar şi producători precum Romaqua Group (Borsec) sau Carpathian Springs (AQUA Carpatica), deşi în cazul ultimelor două companii declinul este mai redus.
„Piaţa FMCG din România este mai prudentă decât în anii anteriori. Consumatorii sunt tot mai atenţi la raportul calitate-preţ, iar contextul social, economic şi politic influenţează direct comportamentul de cumpărare. Deşi traversăm o perioadă de stagnare sau scădere în anumite categorii, ne bazăm pe capacitatea noastră de adaptare şi pe abilitatea de a răspunde rapid noilor preferinţe ale consumatorilor”, spun reprezentanţii Maspex România, companie activă atât în zona băuturilor răcoritoare cu branduri precum Tymbark, Bucovina şi Tedi, dar şi în piaţa de conserve sau de paste.
Eduard Alexianu, development director în cadrul Merlins Beverages, o companie care a intrat anul acesta în top zece jucători din sector, luând în calcul cifra de afaceri, spune că în ultimii ani a observat o polarizare tot mai clară a pieţei băuturilor.
„Categoriile tradiţionale, în special cele asociate cu un conţinut ridicat de zahăr şi cu o percepţie mai redusă de valoare funcţională, au avut în multe cazuri o stagnare în volume sau chiar o descreştere. În schimb, segmentele care aduc beneficii suplimentare consumatorului, fie prin funcţionalitate, fie printr-un profil nutriţional mai echilibrat, continuă să câştige teren”, a punctat el. Piaţa în care activează continuă să fie una dintre cele mai dinamice din industria băuturilor, susţinută de orientarea consumatorilor către produse funcţionale, alternative cu un profil nutriţional mai echilibrat şi experienţe de consum diversificate, a mai spus el.
„Atât segmentul apelor cu vitamine, cât şi cel al limonadelor continuă să aibă o evoluţie foarte bună. În cazul limonadelor, vedem un interes crescut pentru produse cu gusturi autentice şi ingrediente percepute ca fiind mai naturale, categorie în care brandurile noastre au înregistrat rezultate peste aşteptări”. De altfel, Merlins Beverages, care are în portofoliu Vitamin Aqua, Lemonade, Plafar (brand sub licenţă) şi Pop Cola, a crescut anul trecut cu 15% la nivel de cifră de afaceri, ajungând la 134 mil. lei.
O altă companie antreprenorială care a consemnat o creştere importantă este Calipso, producătorul Limolife, Queen Aloe Vera şi Alvera, care a avut un rulaj mai mare cu 25%, la 245 mil. lei. Calipso pariază tot pe nişa băuturilor funcţionale.
Piaţa de băuturi nonalcoolice este estimată la peste 13 mld. lei, conform companiei de cercetare de piaţă Euromonitor, care estimează pentru acest an o creştere cu 6% a vânzărilor în valoare în retail.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE