Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY Romania & Moldova: Trei forţe strategice care vor modela economia şi deciziile companiilor în 2026

Aproape toate semnalele par să indice o lume la răscruce: fragmentare geopolitică, războaie, inflaţie, algoritmi care progresează mai repede decât indivizii, firmele sau societatea. Şi, totuşi, în ciuda acestor evenimente, economia globală nu se prabuşeşte, ci se reaşază în jurul unor forţe uriaşe. În 2025, comerţul mondial a atins un maxim istoric, de 34,65 trilioane de dolari, în creştere cu 7%. Pentru un lider de companie, întrebarea nu este doar ce nu merge, ci, mai ales, ce putem construi în acest context, pentru că lucrurile nu se vor stabiliza curând. Să le luăm pe rând.

Prima forţă este legată de superciclul investiţiilor în inteligenţa artificială. Marile companii din tehnologie şi laboratoarele AI sunt estimate să cheltuie între 800 şi 1.000 de miliarde de dolari pe an în următoarea perioadă pe infrastructură, probabil cel mai mare ciclu de capital de la expansiunea căilor ferate din secolul 19. Efectele se văd deja, chiar dacă nu poate fi  stabilită o cauzalitate directă: în SUA, productivitatea muncii a urcat cu 2,9% faţă de anul anterior în primul trimestru din 2026, iar profiturile companiilor din S&P 500 au crescut cu 28,6%, al şaselea trimestru consecutiv cu două cifre. Avertismentul e că o mare parte din câştig se concentrează în câteva firme uriaşe, ceea ce ridică întrebarea momentului: bulă sau construcţie? Probabil că vorbim de ambele, aşa cum căile ferate au produs deopotrivă avere durabilă şi falimente răsunătoare.

A doua forţă este reaşezarea Europei. Penalizată de energie scumpă, decizii lente, inflaţie şi un decalaj real în adoptarea AI, Europa e tranzacţionată cu un discount de circa 25% faţă de SUA, dublu faţă de nivelul pre-pandemie: pentru acelaşi profit, investitorii plătesc cu un sfert mai puţin – un preţ pus pe seama pesimismului faţă de bătrânul continent. Distanţa tehnologică e brutală: SUA are de circa 17 ori capacitatea de calcul AI a Europei, iar investiţia privată în AI a fost în 2025 de aproximativ 109 miliarde de dolari în SUA, faţă de doar 8 în Europa. Interconectarea la nivel european, atât de necesară pentru a reduce fragmentarea, cel puţin în privinţa inovaţiei, energiei, apărării şi a pieţelor de capital, este pusă sub semnul întrebării în contextul politic curent.

Răspunsul european la toate acestea începe, însă, să se vadă: SoftBank tocmai a anunţat în Franţa cel mai mare angajament al său pentru infrastructura AI din Europa, 5 GW şi până la 75 de miliarde de euro. Iar inflaţia pe care o resimţim în Europa este, în parte, efectul secundar al unui demers pe care oricum trebuia să îl facem: să investim în securitate, energie şi infrastructură.

A treia forţă ne priveşte direct. România a realizat o convergenţă economică remarcabilă, de la 44%, în 2007, la circa 78%, în 2024, din media UE ca PIB pe cap de locuitor. Dar motorul acestei convergenţe, forţa de muncă ieftină, s-a uzat: creşterea economică este la sub 1% în 2025, iar 2026 este sub spectrul recesiunii. Vechiul model nu mai produce creştere.

În schimb, avem atuuri reale pentru noua economie: una dintre cele mai mari ponderi de absolvenţi de studii în domeniul tehnologiei informaţiei din UE, statutul de viitor exportator net de gaze până în 2030 prin proiectul Neptun Deep şi acces de până la 16,7 miliarde de euro în împrumuturi pentru apărare prin programul european SAFE. Ne lipseşte, totuşi, investiţia în inovaţie: cheltuim 0,5% din PIB pe cercetare-dezvoltare, faţă de 2,2% media UE, iar doar 30% dintre firme folosesc sistematic AI generativ, sub media europeană de 37%. În plus, competenţele tehnice de top pe care le avem în tehnologia informaţiei, sunt exportate în loc să fie absorbite de o cerere din partea administraţiei publice, care are nevoie de o transformare rapidă, bazată pe tehnologie.

Pentru companii, toate acestea înseamnă nevoia de iniţiative calculate, nu ezitante. Ne putem proteja prin diversificare către pieţele europene, cu mai multe venituri în euro şi expunere valutară mai mică. Putem privi spre achiziţii defensive în active precum infrastructură, producţie sau energie, greu de înlocuit peste noapte de AI. Şi putem regândi integrarea verticală: când instituţiile sunt fragile şi furnizorii instabili, controlul propriului lanţ devine avantaj competitiv. Sunt doar trei dintre zecile de acţiuni posibile.

Suntem, ca români şi, implicit, ca europeni, adesea mai mult reactivi decât proactivi: vedem marile schimbări întâi ca ameninţări şi abia apoi ca şanse de creştere. Dar România a mai trecut printr-o transformare radicală, de la comunism la capitalism, într-o generaţie.

În 2026, avantajul nu mai vine din locul ocupat pe hartă, ci din viteza cu care valorifici trenduri globale într-un proiect concret. Aceasta este, cred, singura formă de optimism care merită cu adevărat: cea care se traduce în fapte.

Bogdan Ion este Country Managing Partner, EY Romania & Moldova