CM Brazilia 2014

ZF Logistica Businessului. Mihai Paşol, Scania: Există potenţial pentru camioane electrice în România, dar sunt necesare şi bonusuri din partea statului. În multe oraşe din Europa deja nu mai poţi intra cu un camion diesel şi rămân doar cele pe gaz sau electrice

Un proiect ZF şi Element Industrial

Autor: Bogdan Alecu

08.09.2022, 00:07 300

Camioanele electrice au potenţial ridicat pe piaţa locală, însă şi legislaţia alături de sistemele de bonus trebuie ajustate astfel încât să vizeze reducerea poluării în marile oraşe.

„Nu avem incentive pentru transport comercial greu în acest moment, situaţie iraţională pentru că vehiculele comerciale circulă şi poluează mai mult decât maşinile clasice, iar la autoturisme avem cea mai mare primă la cumpărarea unei maşini electrice. Noi avem bonus doar culoarea verde a plăcuţelor. Ne adresăm acum companiilor care pun sustenabilitatea pe primul loc în strategia de business, cum este Lidl sau cum a fost Coca-Cola – cei care au cumpărat primul  camion pe CNG de la noi – pe gaz natural comprimat. Dacă vrem să ia amploare acest sistem de transport, mai ales dacă ne uităm la gradul de poluare, acest sistem trebuie implementat. În multe oraşe din Europa deja nu mai poţi intra cu un camion diesel şi rămân doar cele pe gaz sau electrice“, a spus Mihai Paşol, head of marketing & communications at Scania South Europe în cadrul emisiunii ZF Logistica Businessului, un proiect ZF şi Element Industrial

Primul transport de marfă cu un camion electric din România a avut pe 21 iulie 2022 şi a fost efectuat de către Blue River, o companie de transport care asigură livrarea mărfurilor cu temperatură controlată pentru Lidl România.

Din luna iulie, camionul din flota Blue River transportă produsele din depozitele Lidl către magazinele retailerului, cu zero emisii de carbon.

Modelul achiziţionat este Scania P25 B6x2*4 BEV (Battery Electric Vehicle) şi funcţionează cu 9 baterii electrice. Este un camion rigid, 6x2, carosat cu o suprastructură frigorifică Lamberet şi completat cu un agregat frigorific Carrier (bi-temp). Vehiculul are un lift pliabil sub şasiu, poate ajunge la o autonomie de până la 250 km şi are un timp de încărcare de aproximativ 2 ore la o staţie de încărcare electrică cu capacitatea de minimum 135 kW/oră.

„Cereri avem pentru camioane electrice însă durează mai mult analiza, trebuie să vedem unde operează acel vehicul. Toate vehiculele sunt produse în Suedia şi au aceeaşi prioritizare. De la cerere avem nevoie de cinci luni pentru a fi gata de livrare. Camionul are 250 km autonomie, de obicei utilizat în zona urbană sau metropolitană, masă maximă de 26 de tone. Costurile sunt mai ridicate pentru electrice pe fondul tehnologiei, dar între 5 şi 8 ani se amortizează investiţia“, a spus Alexandru Drăghiciu, sales director la Scania Black Sea Unit (România & Bulgaria).

Camionul a fost livrat în luna mai şi a trecut prin toate etapele de carosare şi autorizare. Scania România este partenerul Blue River România în mai multe proiecte dedicate transportului sustenabil.

Blue River este o companie de transport de marfă naţional şi international cu un parc auto de 150 de camioane, Blue River este cunoscut pentru proiectele sale care promovează transportul sustenabil. Compania are un parc auto de 11 maşini electrice pentru angajaţi şi 4 staţii proprii de încărcare. Odată cu achiziţia a 20 de camioane alimentate cu CNG, Blue River a devenit unul din transportatorii cu cea mai mare flotă de camioane nonpoluante din România şi Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO