Companii

2010, primul an în care piaţa săpunului scade

Autor: Cristina Stoian

14.10.2010, 23:56 138

Univeler şi Colgate-Palmolive, cu brandurile Dove, Protex şiPalmolive şi afaceri totale cumulate de aproape 250 de milioane deeuro, îşi dispută bugetul alocat de consumatori pentru achiziţia desăpun, de 15 lei anual (3,6 euro), adică 1,2 lei pe lună, fiind întopul companiilor cu cele mai mari volume vândute şi cu cele maimari vânzări.

"2010 este primul an în care valoarea pieţei produselordestinate spălării scade, după ce a crescut şi în 2008 şi în 2009,când a ajuns la circa 80 mil. euro (potrivit agenţiei de cercetareNielsen-n. red.). Consumatorii rămân fideli mărcilor pe care le-auachiziţionat şi până acum, dar se rezumă la cantitatea strictnecesară sau cumpără puţin mai mult atunci când au un avantaj depreţ, mai multe pachete, cantitate mai mare sau cadouri", adeclarat pentru ZF Oana Davidoglu, manager de marketing pe diviziade îngrijire personală a Unilever South Central Europe (USCE).

Pe o piaţă totală de circa 80 mil. euro, care include săpunulsolid, pe cel lichid şi gelurile de duş, cele două companii auvânzări de peste 30 mil. euro, potrivit unor estimări ZF, marcaDove înregistrând venituri de circa

15 mil. euro. Piaţa săpunului şi a gelului de duş va scădea înacest an cu circa 10%, după cum spun jucătorii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO