Companii

2011 a fost anul supermarketurilor. Ce urmează în retail în acest an?

2011 a fost anul supermarketurilor. Ce urmează în retail în acest an?

Autor: Cristina Roşca

07.01.2012, 13:51 1025

Dacă în anii de boom ai consumului magazinele cu suprafeţe mari, în special hipermarketurile, au fost cele mai active în extindere, din 2009 accentul s-a pus în comerţ pe suprafeţe mai mici, unităţi situate cât mai aproape de zonele de locuinţe şi preţuri mai reduse sau oferte promoţionale agresive. Astfel 2009 a fost anul discounterilor (magazine cu preţuri mici), iar în ultimii doi ani supremaţia a revenit supermarketurilor. În 2012 probabil că bătălia se va da tot între aceste segmente, în condiţiile în care Lidl şi Penny Market (discounteri) au anunţat că vor continua expansiunea, iar Carrefour, Profi sau Mega Image (supermarketuri) nu se vor opri la numărul actual de magazine. Astfel, dacă retailerii de pe segmentele supermarketurilor şi discounterilor au mizat puternic pe expansiune, jucătorii cash&carry (Metro Cash&Carry şi Selgros) au fost mai prudenţi.

Selgros a deschis un magazin, iar Metro Cash&Carry, liderul din comerţ după cifra de afaceri, două unităţi pe format mic, Metro Punct.

În condiţiile în care investiţia medie întrun supermarket este de circa 1-1,5 mil. euro, retailerii au investit între 80 şi 120 de milioane de euro în 2011 şi au creat peste 1.500 de noi locuri de muncă, potrivit calculelor ZF. Pe segmentul supermarketurilor au fost totodată închise o serie de magazine, după ce reţeaua Gmarket a ieşit de pe piaţă. La începutul anului trecut retailerul deţinea şase magazine.

Unul dintre acestea a fost închis, iar celelalte cinci au fost preluate de Carrefour şi Mega Image.

În ciuda scăderii consumului, jucătorii din retailul modern au continuat să investească în 2011 sute de milioane de euro în deschiderile a aproape 150 de noi unităţi, în pofida faptului că în primele zece luni din 2011 declinul anual al consumului a fost de 4,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO