Companii

2024, anul în care au început să se vadă investiţiile în producţia de energie. Aproape 2.000 MW noi, cărbunii nu au mai fost pe minus, primul parc eolian după zece ani de îngheţ. Anul 2025 ar trebui să fie şi mai bun

Sebastian Burduja, ministrul energiei, participă la ZF Power Summit 2025, pentru a vorbi despre relansarea investiţiilor într-un sector de care depinde competitivitatea întregii economii.

2024, anul în care au început să se vadă...

Autor: Roxana Petrescu

15.02.2025, 12:15 6739

Bilanţul investiţiilor în capa­cităţi de producţie a energiei pe 2024 arată un plus de 1.919 MW, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor publice ale Transelectrica.

Din această capacitate nouă, 894 MW au venit numai de la prosumatori, dar restul sunt investiţii finalizate în parcul de producţie de energie şi stocare, cu capacitate de peste 1 MW, cu impact direct în acope­rirea cererii de energie.

Din aceste puneri în funcţiune, atrag ateţia modificările din zona de cărbuni şi cea de energie eoliană.

Astfel, la început de 2025 capacitatea de producţie de energie pe cărbuni a României are un plus de 253 MW faţă de anul trecut, o premieră având în vedere mania din ultimii ani de a închide centrale pe cărbuni. De altfel, aceasta este şi una dintre cele mai importante explicaţii privind deficitul de producţie de energie cu care se confruntă România în prezent. În ultimii zece ani, România a închis centrale pe cărbuni cu o putere netă de 2.700 MW fără ca statul român să pună nimic în loc. Dar la finalul anului trecut, la CE Oltenia s-a terminat retehnologizarea unui grup de 330 MW pe cărbuni la centrala Rovinari, retehnologi­zare care a durat zece ani şi a costat 100 de milioane de euro. Practic, o centrală pe cărbuni devine cea mai mare realizare a statului român din ultimii zece ani în ceea ce priveşte punerile în funcţiune.

O altă premieră adusă de 2024 a fost punerea în funcţiune a primului parc eolian după un blocaj de zece ani în sector. Proiectul eolian de la Ruginoasa (Iaşi), cu o capacitate de 60 MW, a intrat complet în funcţiune anul trecut şi a spart gheaţa din sector.

Ceea ce este însă şi mai interesant este că în spatele acestui proiect este DTEK Renewables, deţinută de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, care are businessuri în minerit, media, real estate, transporturi şi agricultură. Investiţia în acest proiect s-a ridicat la 90 de milioane de euro. Practic, atunci când pe plan local se vorbea despre potenţialul pe care îl are România de a atrage ivestitorii speriaţi de războiul din Ucraina, potenţial care la fel ca multe altele a rămas pe hârtie, un grup ucrainean a devenit primul investitor în eoliene în România, din ultimii 10 ani. 


La finalul anului trecut, la CE Oltenia s-a terminat retehnologizarea unui grup de 330 MW pe cărbuni la centrala Rovinari, retehnologi­zare care a durat zece ani şi a costat 100 de milioane de euro.

Proiectul eolian de la Ruginoasa (Iaşi), cu o capacitate de 60 MW, a intrat complet în funcţiune anul trecut şi a spart gheaţa din sector.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Summitul Pietei de Capital