Companii

Acţionarii Intercontinental au respins majorarea capitalului propusă de The Nova Group

Autor: Stefan Musgociu

25.10.2011, 17:51 135

Acţionarii Companiei Hoteliere Intercontinental Bucureşti (RCHI) au respins, luni, majorarea capitalului cu 40 milioane lei, propusă de The Nova Group Investments, firmă deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu.

La AGA au fost prezenţi acţionari care au 77,16% din titlurile Intercontinental, potrivit unui comunicat transmis, marţi, de companie pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.

Majorarea capitalului a fost respinsă cu 58,49% din voturile celor prezenţi.

Potrivit unor surse din acţionariat, împotriva majorării capitalului au votat unii dintre cei mai mari acţionari, Mountbay şi Lido.

Mountbat Limited, un off-shore din Cipru, este asociat cu The Nova Group Investments România la firma Zeta SPV Development Bucureşti, unde administrator este Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu. Mountbay controlează 32,9% din acţiunile Intercontinental.

Mountbay a cumpărat în aprilie 32,9% din titlurile Intercontinental, în aceeaşi zi în care Adamescu şi-a majorat participaţia şi RHIC Holding, firmă înregistrată în Luxembourg, a ieşit din acţionariat.

Dan Adamescu controlează indirect 32,03% din acţiunile Intercontinental. Prin firma de asigurări Astra, cel mai mare asigurător din România, are 16,32%, iar prin The Nova Group Investments încă 15,71%.

Firma Lido are 11,89% din acţiunile Intercontinental, potrivit celor mai recente raportări.

Intercontinental a completat pe 5 octombrie ordinea de zi a unei AGA cu o propunere a The Nova Group Investments de majorare a capitalului social cu 40 milioane lei, prin aport în numerar.

Propunerea a fost discutată luni în AGA, însă a fost respinsă.

Pe de altă parte, acţionarii au aprobat răscumpărarea unui pachet de acţiuni reprezentând cel mult 10% din titlurile Intercontinental, în valoare maximă de 8,4 milioane lei.

În prezent, acţiunile Intercontinental sunt tranzacţionate la bursă la preţul de 0,0969 lei, cu puţin sub valoarea nominală de 0,1 lei/titlu. Dacă toate acţiunile ar fi cumpărate la preţul de la bursă, valoarea pachetului ar fi de 8,07 milioane lei.

Compania Hotelieră Intercontinental, care administrează hotelul Intercontinental de cinci stele din Bucureşti, a înregistrat în primul semestru un profit de 1,9 milioane lei (470.000 de euro), faţă de pierderi de 9,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri a crescut cu 16%, la 23 milioane lei (5,5 milioane euro), de la 19,7 milioane lei.

Calculată la cel mai recent preţ de la bursă, capitalizarea Intercontinental este de 80,7 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO