Companii

AdePlast a avut afaceri cu 13% mai mari în primele zece luni

Autor: Andreea Neferu

14.11.2011, 13:43 119

Producătorul de materiale de construcţii AdePlast, deţinut de omul de afaceri Marcel Bărbuţ, a înregistrat în primele zece luni ale anului o cifră de afaceri de 123 milioane de lei (29,3 milioane de euro), în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Ne aflăm cu această cifră în prognoza pe care am făcut-o la începutul acestui an. Chiar dacă situaţia economică nu este foarte roz, ne menţinem această cotă până la sfârşitul anului", a declarat Marcel Bărbuţ.

Compania estima anterior că până la finalul acestui an va înregistra afaceri totale de 135 de milioane de lei (31,1 milioane de euro).

În august, AdePlast a inaugurat o fabrică de polistiren la Ploieşti, în urma unei investiţii de peste 4 milioane de euro, finanţată din surse proprii.

Unitatea are o capacitate anuală de producţie de 700.000 de metri cubi de polistiren. "În luna septembrie am produs în noua fabrică de la Ploieşti 22.000 de metri cubi de polistire, iar în octombrie am crescut la 28.000 de metri cubi", a mai spus Bărbuţ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO