♦ Nemţii de la Metro au în România 30 de magazine proprii pe format cash&carry şi dezvoltă prin parteneri reţeaua de magazine mici LaDoiPaşi ♦ Reţeaua LaDoiPaşi a fost lansată în 2012 ca o soluţie pentru hemoragia din comerţul tradiţional, care pierdea – şi încă pierde – câteva mii de unităţi an de an ♦ Aceste magazine nu sunt deţinute de nemţi, ci de francizaţi.
Lanţul de magazine LaDoiPaşi, o franciză sub umbrela căreia se adună micii comercianţi locali, a ajuns după o expansiune accelerată în pandemie la aproape 1.700 de magazine la finalul lui 2021, valoare ce poziţionează reţeaua ca fiind cea mai extinsă din România. Spre deosebire de alţi retaileri care operează singuri toate magazinele, aici aproape fiecare unitate are alt proprietar.
„Franciza LaDoiPaşi s-a dezvoltat rapid în anul 2021 şi a ajuns la 1.698 de magazine în toată ţara. Pe parcursul anului 2021, am deschis 407 magazine în toate regiunile. Recordul absolut de inaugurări l-am înregistrat pe 12 octombrie, când am deschis 22 de magazine în aceeaşi zi“, spune Adrian Ariciu, CEO al Metro România.