Companii

Aeroporturile locale au avut peste 7,3 milioane de pasageri în această vară, depăşind pentru prima dată nivelul din 2019, ultimul an de normalitate

Autor: Miruna Diaconu

26.09.2023, 00:07 397

♦ Aeroportul Otopeni, cel mai mare de pe plan local, a fost tranzitat în această vară de circa 4,1 milioane de pasageri, fiind urmat în clasament de cel din Cluj, care a ajuns la peste 1 milion de pasageri ♦ În sezonul estival din 2023, românii au călătorit în număr mare în pofida inflaţiei record, care a mâncat din puterea de cumpărare.

Industria aviatică de pe plan local tocmai a încheiat cea mai bună vară de până acum, raportând cifre mai mari decât cele din vara anului 2019, consi­derat până a­cum a fi un reper pentru acest sec­tor. Aeropor­tu­rile locale au fost tran­zitate în cele trei luni de vară de 7,3 mi­lioane de pasageri, po­tri­vit datelor Asociaţiei Aeroporturilor din Ro­mânia. Spre compara­ţie, în aceeaşi perioadă din 2019 traficul aerian de pe aeroporturile lo­ca­le a atins cifra de 6,9 mi­ioa­ne de pasageri.

Încă de la începutul acestui an, estimările spe­cialiştilor din piaţă ară­tau o revenire a in­dus­triei la nivelul din 2019. Însă, cifrele de până acum nu indică doar o revenire, ci chiar o de­pă­şire a traficului înregistrat în ulti­mul an de normalitate. Astfel, dacă nu vor exista evenimente perturba­toa­re, industria aviatică locală ar pu­tea avea cel mai bun an din istorie în 2023. Aeroportul Otopeni, cel mai mare din ţară, a contribuit cu mai bine de jumătate dintre pasageri la traficul total înregistrat în România în vara acestui an. Astfel, Otopeniul a avut 4,1 milioane de pasageri în cele trei luni din sezonul estival, urmat fi­ind de aeroportul din Cluj, singurul aeroport regio­nal care a re­uşit să treacă de 1 mili­on de pasageri în doar trei luni – iunie, iulie şi august.

Aeroportul din Iaşi îşi menţine, încă din perioa­da pandemiei, cea de-a treia poziţie în clasament, cu 700.000 de pasageri. Păs­trarea acestui loc, care înainte era ocupat de ae­rogara din Timişoara, vine în contextul în care, în pri­măvara acestui an, Wizz Air a anunţat că nu va mai opera de pe aero­portul din Chişinău, din motive de siguranţă, mu­tând toa­te cursele pe cel din Iaşi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9726
Diferență: 0,002
Ieri: 4.9725
Azi: 4.5313
Diferență: -0,2334
Ieri: 4.5419
Azi: 5.7463
Diferență: 0,1516
Ieri: 5.7376
Azi: 5.1634
Diferență: 0,194
Ieri: 5.1534