♦ Cel mai tranzitat aeroport a fost Otopeni, care a înregistrat 7,3 milioane de pasageri în primele şase luni ale acestui an, cu 1 milion de persoane în plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Aeroporturile locale îşi continuă creşterea şi în primele şase luni ale acestui an au înregistrat 11,8 milioane de pasageri, ceea ce reprezintă un avans de 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei Aeroporturilor din România. Aeroporturile locale reuşesc astfel să menţină trendul de creştere în contextul în care companiile aeriene mizează pe tot mai multe rute înspre şi dinspre România.
În primul semestru, doar 7% din pasageri au călătorit pe rutele interne, acestea fiind doar între Bucureşti şi aeroporturile din ţară, unde operează Tarom şi HiSky.
„Numărul pasagerilor înregistraţi pe aeroporturile din România în primul semestru al acestui an este cu 10,5% mai mare decât cifra înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2019 şi cu aproape 5% mai mare decât totalul înregistrat în primul semestru al anului trecut. Din cei 11.857.773 de pasageri care au tranzitat aeroporturile româneşti în primele şase luni ale anului 2024, 7% au călătorit pe rute interne“, se arată pe site-ul Asociaţiei Aeroporturilor din România.