♦ Traficul total de mărfuri înregistrat în Portul Constanţa, cel mai mare din ţară şi al doilea cel mai mare de la Marea Neagră, s-a ridicat la 77,5 mil. de tone anul trecut, în scădere faţă de 92,6 milioane de tone în 2023, aşa cum arată datele Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime“ Constanţa.
Top cinci operatori portuari, Constanţa South Container Terminal, controlat de DP World (Dubai), Oil Terminal (AVAS), Comvex Constanţa, Socep (grupul DD Constanţa) şi Chimpex (Ameropa), companii cu 2.700 de angjaţi, au rulat anul trecut afaceri totale de 1,7 mld. lei, nivel similar cu cel de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF. În timp ce unii jucători au raportat afaceri mai mari, alţii au fost în scădere.
Constanţa South Container Terminal, liderul acestui sector, a reuşit anul trecut să îşi crească afacerile cu 16%, la 597 mil. lei anul trecut, nivel peste cel înregistat chiar şi de portul Constanţa, arată datele de la Ministerul de Finanţe. De altfel, operatorul portuar şi-a crescut şi profitul net la 231 mil. lei, faţă de 189 mil lei anul anterior.
Anul trecut, DP World a finalizat în portul Constanţa o investiţie de 65 mil. euro într-un terminal cargo de 5 hectare pentru mărfuri grele şi un nou terminal roll-on, roll-off (RO-RO) care va gestiona până la 80.000 de vehicule pe an în perioadele de vârf. Ultimele date arătau că alţi 50 mil. euro vor fi investiţi într-o nouă platformă multitransport în Constanţa. A treia unitate nou lansată a DP World se află la Aiud, care acum găzduieşte un nou hub logistic intermodal de 8 hectare ce leagă transportul rutier cu cel feroviar, în urma unei investiţii de 21 mil. euro.