Companii

Afaceri imune la crize. Importatorul Rolex şi-a dublat businessul în cei doi ani de pandemie, la 70 mil. lei. Marja netă de profit merge spre 20%

Afaceri imune la crize. Importatorul Rolex şi-a dublat...

Autor: Cristina Roşca

31.03.2022, 00:07 1205

Compania are două magazine monobrand în România, alături de un centru service.

Chronolink, unicul importator al mărcii Rolex în România, a obţinut anul trecut afaceri de puţin peste 70 mil. lei, cu 70% mai mari decât în 2020 şi duble faţă de 2019, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor din platforma de analiză a companiilor confidas.ro.

Mai mult, în al doilea an de pandemie, un an în care inflaţia a început să îşi arate colţii, dar în care consumul privat a duduit (avans de 10% în serie brută faţă de 2020), profitul net al Chronolink aproape că s-a dublat, până la un pas de 13,5 milioane de lei. Astfel, importatorul Rolex în România are o marjă netă de profit de 19% şi o echipă de doar 13 oameni. În medie, fiecare angajat a vândut ceasuri de lux în valoare de 5,4 milioane de lei în 2021.

Orologeria de lux nu merge mână în mână cu economia dat fiind că cei care cumpără aceste produse sunt cei mai puţin loviţi de crizele economice, astfel că disponibilitatea lor de a cheltui bani nu dispare total indiferent de contextul economic. Mai mult, o astfel de achiziţie poate fi considerată chiar o investiţie dat fiind că valoarea unui ceas de lux sau a unei bijuterii scumpe nu scade în timp, ba chiar poate creşte.

Preţurile pentru un ceas Rolex variază de la câteva mii de euro la câteva zeci de mii de euro. Pentru ceasurile de colecţie sau cele speciale preţul urcă chiar mai sus.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO