♦ La nivel de profit, reţeaua de laboratoare şi centre de recoltare a ajuns la 28 mil. lei în 2024, în uşoară scădere faţă de anul anterior, când a realizat 33 mil. lei.
Clinica Sante, una dintre cele mai extinse reţele de laboratoare şi centre de recoltare a analizelor medicale, a ajuns în 2024 la afaceri de 280 mil. lei, în creştere cu 9% faţă de anul anterior, arată datele publice de la Ministerul de Finanţe.
În total, reţeaua are peste 300 de centre de recoltare la nivelul întregii ţări, într-o piaţă a laboratoarelor medicale care s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani în domeniul sănătăţii private.