Companii

Afacerile Aerostar au crescut în primul trimestru cu 20%, la 37 milioane lei

Autor: Mediafax

30.04.2012, 11:46 129

Afacerile Aerostar Bacău (ARS), companie specializată în fabricarea pieselor de schimb şi mentenanţa aeronavelor, au crescut în primul trimestru cu 20,33%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 30,79 milioane lei la 37,05 milioane lei, potrivit datelor remise de companie Bursei de Valori.

Veniturile s-au majorat cu 45,4%, de la 35,26 milioane lei la 51,29 milioane lei, iar cheltuielile cu 47,7%, de la 31,23 la 46,19 milioane lei

Profitul a urcat cu 48,7%, de la 2,73 milioane lei la 4,06 milioane lei.

Compania are un capital social de 29,2 milioane lei, divizat în 117,1 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,25 lei.

Potrivit celor mai recente raportări, Iarom Bucureşti, fosta Centrală Naţională a Industriei Aeronautice din România, deţine 71,09% din acţiunile Aerostar, iar SIF Moldova (SIF2) are 12,45%.

Acţiunile Aerostar se tranzacţionază în şedinţa bursieră de luni, la un preţ de 0,99 lei, în creştere cu 2,06%. La această cotaţie, Aerostar are o capitalizare de 113,62 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO