Companii

Afacerile Carrefour îşi continuă galopul de două cifre şi se apropie de jumătate de miliard de euro în T1/2018

An de an Carrefour a continuat să deschidă şi magazine de la zero, cele mai multe fiind pe formatul mic

An de an Carrefour a continuat să deschidă şi magazine de la zero, cele mai multe fiind pe formatul mic

Autor: Cristina Roşca

13.04.2018, 00:05 733

♦ România a fost astfel din nou campioană europeană în ceea ce priveşte creşterea businessului. La nivel de grup creşterea a fost de sub 1%.

Gigantul francez Carrefour, prezent pe piaţa locală cu peste 300 de magazine sub mai multe formate şi-a majorat businessul cu 10,6% în primul trimestru. Şi fără a ţine cont de expansiune (like for like) creşterea a fost de 7,7% datorită unui volum mai mare de vânzări, potrivit raportului anual al gigantului francez, unul dintre cele mai mari nume de la nivel mondial.

Afacerile din România ale Carrefour au fost în perioada ianuarie – martie de 486 mil. euro, potrivit aceleiaşi surse.

Piaţa locală a fost, din nou, campioană în ceea ce priveşte creşterea businessului Carrefour în Europa. La nivel mondial doar Argentina a avansat mai rapid, cu peste 20%. La nivel de grup însă, creşterea a fost de sub 1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO