Elit, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, parte a grupului Smithfield, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 790,5 mil. lei (159,8 mil. euro), în creştere cu 6,4% faţă de anul anterior, când compania a avut afaceri de 742,8 mil. lei (150,6 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Elit a realizat anul trecut un profit net de 69,9 mil. lei (14,1 mil. euro), mai mic cu 5,8% faţă de anul precedent, când compania a obţinut un câştig net de 74,2 mil. lei
(15 mil. euro), potrivit datelor publice. Producătorul de mezeluri a ajuns în 2023 la un număr mediu de 2.000 de angajaţi, cu 133 de oameni mai mult faţă de anul 2022. Elit produce preparate din carne prin intermediul mai multor mărci proprii, Elit, Plin de Carne, Premia, Promo, Pizzaro, Finom, Salade, Motz şi Veri. Compania are aproximativ 50 de magazine proprii, dar distribuie produsele şi prin intermediul lanţurilor de tip supermarket şi hipermarket.
Elit are o divizie dedicată transportului şi distribuţiei produselor.