Companii

Agenţia de turism Paralela 45 va avea în sezonul de vară din acest an zboruri charter din 14 oraşe, inclusiv de pe aeroportul din Braşov

Agenţia de turism Paralela 45 va avea în sezonul de...

Autor: Miruna Diaconu

16.01.2023, 12:23 528
Agenţia de turism Paralela 45 va avea în sezonul de vară din acest an zboruri charter din 14 oraşe ale ţării, inclusiv de pe aeroportul Braşov care va fi deschis în acest an, către destinaţii din Spania, Egipt şi Cipru.

Prima cursă charter care va zbura de pe aeroportul din Braşov va fi pe data de 17 iunie.

„Extindem oferta de vacanţe în Turcia pentru sezonul 2023 cu zboruri noi din Sibiu, Craiova, Bacău, Constanţa, adăugate celor existente permanent, dar şi de pe aeroportul din Braşov, care va fi deschis în luna iunie. Turiştii din Braşov şi împrejurimi au la dispoziţie vacanţe în Antalya, începând cu 17 iunie, de la 520 de euro/persoană, la hoteluri de cinci stele cu all inclusive. Dar şi în Creta, din 19 iunie, cu preţuri de la 385 de euro/persoană/hotel de trei stele”, spune Alin Burcea, CEO Paralela45

Reprezentanţii agenţiei estimează că anul 2023 va atinge nivelul din 2019.

Anul trecut, Paralela 45 a înregistrat 80% din voluml de vânzări atins în 2019, de 60 de milioane de euro, şi estimează pentru 2023 creşteri de 25-35% pentru destinaţiile Grecia, Turcia, Spania.

Cele mai multe chartere sunt în sezonul 2023 pentru Antalya. Vor exista curse direct din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Târgu Mureş, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Iaşi, Suceava, Sibiu, Craiova, Bacău, Constanţa şi Braşov. Pachetele de vacanţă, care includ transport, cazare şi masă, pornesc de la 398 euro de persoană.

Totodată, Paralela 45 se aşteaptă la o creştere de 35% a cererii pentru vacanţele în Grecia. Opt zboruri charter sunt programate pentru vara 2023 din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Baia Mare, Oradea, Iaşi, Suceava, Craiova şi Braşov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO