Investiţiile companiei în 2021 se îndreaptă către tehnologie, valoarea lor urmând să depăşească 100.000 de euro.
Agenţia de turism Accent Travel & Events, controlată de Lucian Boronea, şi-a bugetat pentru 2021 un avans de 40% al businessului, după ce, anul trecut, valoarea vânzărilor a scăzut cu circa 54% faţă de 2019. Rezultatul a ajuns astfel la 60 de milioane de lei. Compania are 35 de angajaţi şi se află în proces de recrutare pentru două poziţii noi.
„Scăderea este mai mică faţă de media industriei, ca urmare a mixului de business pe care îl aveam: circa 50% din activitate este dedicată turismului de afaceri şi 50% este axată pe turismul leisure intern, care a fost vedeta anului 2020, astfel că poziţionarea noastră ca tour-operator domestic ne-a permis să avem vânzări atât în perioada ante-pandemie (ianuarie-martie), cât şi în lunile iunie-august, respectiv decembrie“, mai spune Lucian Boronea.