Compania Agricola Bacău, unul dintre cei mai mari procesatori de carne de pui din România, mai deţine o reţea de circa 30 de magazine proprii, cifrele fiind relativ constante în ultimul an. Totuşi, comparativ cu acum cinci ani numărul de magazine proprii s-a înjumătăţit.
„Încă păstrăm reţeaua de magazine proprii, însă piaţa este foarte competitivă. Ne luptăm atât cu reţelele străine care au forţă financiară, cât şi cu micii comercianţi“, a spus Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău.
În anii de început grupul Agricola avea planuri să ajungă la 130 de unităţi proprii, însă lucrurile nu au mers conform estimărilor.