Companii

Air France reia zborurile Bucureşti-Paris din 3 iunie, după o pauză de 2 luni

Air France reia zborurile Bucureşti-Paris din 3 iunie,...

Autor: Cristina Bellu

25.05.2020, 11:58 2156

Compania aeriană Air France anunţă reluarea zborurilor între aeroportul Paris Charles de Gaulle şi aeroportul Bucureşti Henri Coandă începând cu data de 3 iunie 2020, după o pauză de aproximativ 2 luni.

Programul de zbor include în primă fază operarea unei singure frecvenţe pe săptămână, urmând să crească succesiv la 3, respectiv 5 zboruri pe săptămână şi să devină zilnic începând cu 22 iunie. Orarul de zbor poate suferi modificări în funcţie de deciziile autorităţilor, de nevoile pasagerilor din România şi de gradul de ocupare al zborurilor, transmit reprezentanţii companiei.

„Oprirea bruscă a zborurilor, închiderea graniţelor şi impunerea unor măsuri de distanţare socială fără precedent au forţat întreaga industrie aeronautică să se adapteze unui mediu complet diferit de operare. Suntem bucuroşi că după aproximativ două luni de întrerupere a zborurilor putem relua frecvenţele de zbor spre hub-ul nostru din Paris. Am avut două luni în care am regândit modul de operare a zborurilor, în special partea de igienizare, astfel că putem spune că zborurile sunt operate în maximă siguranţă pentru pasageri”, explică Alexandru Dobrescu, Country Manager Air France KLM Romania şi Bulgaria.

Până la sfârşitul lunii iunie şi sub rezerva ridicării restricţiilor de călătorie, Air France intenţionează să îşi reia treptat zborurile, cu o creştere a numărului de frecvenţe şi destinaţii. În luna iunie Air France va efectua aproximativ 15% din zborurile operate în mod normal în acest moment al anului.

“Toate frecvenţele incluse în noul program de zbor al Air France se vor desfăşura cu măsuri sporite de siguranţă, inclusiv asigurarea distanţării sociale la check-in, îmbarcare şi debarcare, purtarea obligatorie a măştii de protecţie în aeroport şi în aeronavă şi verificarea temperaturii pasagerilor la îmbarcare”, precizează reprezentanţii companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO