Companii

Albalact raportează un profit de 19 milioane lei în primul semestru, de aproape patru ori mai mare

Albalact raportează un profit de 19 milioane lei în...

Autor: Dan Grigore Ivan

09.08.2016, 20:01 422

Albalact, cel mai mare jucător pe piaţa de lactate din România, a înregistrat venituri în valoare de 242 milioane lei de în primul semestru, cu 17% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, încasând un profit de 18,8 milioane lei, faţă de 4,95 milioane lei, conform raportării consolidate la nivel de grup în conformitate cu IFRS. Astfel, profitul companiei a crescut de aproape patru ori faţă de primul semestru din 2015. 

Grupul Albalact este format din Albalact SA, Albalact Logistic şi Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc.

“Suntem mulţumiţi că am reuşit să ne menţinem creşterea profitabilă, chiar peste ceea ce am planificat. Cifrele de astăzi sunt rezultatul proiectelor importante pe care le-am demarat şi susţinut constant în ultimul an, dar sunt şi rezultatul unui management mai eficient al costurilor, optimizării activităţii de distribuţie şi al unor schimbări în structura de producţie şi vânzare. Am acordat o mare importanţă investiţiilor în marketing”, a declarat Stephane Batoux, director general al Albalact.

În 27 ianuarie 2016, acţionarii majoritari care deţin cumulat 70,3% din capitalul social al Grupului Albalact au încheiat un contract cu compania Lactalis pentru dobândirea de către Lactalis a tuturor acţiunilor deţinute de acţionarii vânzători. În luna Iulie, Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Grupului Albalact (SC Albalact SA, SC Raraul SA Campulung Moldovenesc si Albalact Logistic SRL) de către Grupul Lactalis. Ulterior, Lactalis a iniţiat o ofertă publică de preluare voluntară având drept obiect preluarea a 100% din acţiunile deţinute de acţionarii Albalact (ALBZ).

 

Preţul per acţiune pe care îl oferă gigantul francez este de 0,5252 lei, iar intermediarul tranzacţiei va fi BRD.  Perioada de derulare a ofertei publice este de 25 de zile lucrătoare, de la data de 10 august până la data de 14 septembrie inclusiv. Astfel, tranzacţia se va ridica la peste 340 de milioane de lei. 

Capitalizarea bursieră a companiei Albalact este în prezent de 338 milioane lei, după ce acţiunile ALBZ s-au apreciat cu 52,35% în 2016, până la o cotaţie de 0,5180 lei per titlu. De la începutul acestui an, s-au înregistrat un număr de 4.570 tranzacţii cu titluri Albalact, cu o valoare cumulată de 20,8 milioane lei.

După standardele de raportare româneşti, compania Albalact  SA a avut o cifră de afaceri de 285,9 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de perioada similară din anul precedent. 

Albalact este lider cu brand-ul Zuzu în piaţa de lapte (lapte UHT şi lapte pasteurizat) încă din anul 2008. Albalact mai este lider de piaţă pe segmentul untului de masă şi pe segmentul smântână, cu brand-ul omonim Albalact.

Înfiinţată în 1971, Albalact a fost transformată în societate pe acţiuni în anul 1990 şi privatizată în 1999. Acţiunile Albalact sunt admise la tranzacţionare la categoria standard a Bursei de Valori Bucureşti. Albalact deţine 99,01% din acţiunile Rarăul Câmpulung Moldovenesc şi 100% din societatea de logistică Albalact Logistic SRL, având peste 1.000 angajaţi în toate cele trei entităţi. Albalact comercializează produse proaspete, pasteurizate şi UHT sub brandurile Zuzu, Fulga, Rarăul, Albalact şi Poiana Florilor.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO