Companii

Alexandru Reff, Deloitte: Încrederea este o alegere

Top 1.000 cele mai mari companii din România 2025

Alexandru Reff, Deloitte: Încrederea este o alegere

Autor: Alexandru Reff, Deloitte România şi Moldova

20.03.2025, 11:05 203

Din 2018, suntem mândri să sprijinim acest demers şi să completăm cu intervenţiile Deloitte perspectivele echipei ZF, ale multor executivi de top şi pe cele desprinse din analiza performanţelor financiare ale celor mai mari 1.000 de companii din România, într-un produs editorial de mare interes şi relevanţă pentru lumea afacerilor. În fiecare an, încercăm să dăm o coerenţă suplimentară acestor reflecţii prin ancorarea lor într-o mega-tendinţă care oferă context evoluţiilor analizate, cum au fost tehnologia sau sustenabilitatea. Într-un moment în care nicio certitudine nu mai pare să reziste asaltului schimbărilor majore de tot felul (politice, geopolitice, economice, tehnologice, reglementare etc.), am ales să ne întoarcem la ceea ce este dintotdeauna fundamental pentru buna funcţionare a societăţii şi pentru creşterea economiei: încrederea. Tendinţele sunt în continuă evoluţie, priorităţile se schimbă rapid şi trebuie să ne ancorăm în ceva mai profund decât imperativul momentului.

Există corelaţii multiple şi bine-cunoscute între încredere şi reuşită. Nu poţi genera valoare fără a investi capital şi/sau timp, adică fără a avea încredere – mai multă încredere înseamnă mai mult capital (de la investitori străini, antreprenori sau de la cei care economisesc) şi mobilizare mai intensă (a managementului, angajaţilor, partenerilor), credit mai mult şi mai ieftin (de la bancheri, furnizori, acţionari sau de la finanţatorii care împrumută statul), viteză mai mare de execuţie a tranzacţiilor, fricţiuni şi costuri mai mici pentru orice operaţiune şi, în final, randament superior, care generează o spirală virtuoasă, aducătoare de mai mult capital şi energii productive.

Este vital să consolidăm încrederea în toate dimensiunile. Am intenţionat să scriu despre motivele de încredere, dar au făcut-o suficient de convingător în paginile următoare peste 100 dintre cei mai importanţi executivi şi antreprenori. Vom găsi argumente raţionale în pledoariile lor şi vom deplânge din nou incapacitatea de a le promova mai convingător în străinătate sau, mai nou, chiar în propria noastră societate, în care lipsa încrederii a început să facă ravagii. Aşa că nu mă mai refer la apartenenţa noastră mai veche, mai recentă sau viitoare la cele mai importante structuri economice, politice şi de securitate, la convergenţa economică, la dezvoltarea infrastructurii, la abundenţa surselor de finanţare, la resursele naturale şi umane, la geografie şi altele, care ne îndreptăţesc raţional să fim optimişti.

Mai degrabă mă întreb: ce alternativă avem la cultivarea încrederii, cum putem câştiga pariind împotriva noastră sau în ce alt mod am putea contribui ca lideri, dacă nu prin generarea şi întreţinerea combustibilului cu care funcţionează toate motoarele economiei şi societatea însăşi?

Încrederea este o atitudine, o alegere. Nu înseamnă că ştim, că am validat în baza unor analize sau că dispunem de garanţii absolute. Înseamnă că optăm pentru o reprezentare cu conotaţii pozitive a intenţiilor prezente şi a acţiunilor viitoare într-o relaţie interumană, într-o echipă, în comerţul cu un furnizor sau un client, în angajări de oameni sau în achiziţii de active sau businessuri, în raporturile cu autorităţile sau mai general, în societate. Încrederea presupune o interpretare valorizantă a modului în care am făcut faţă greutăţilor din trecut, generatoare de optimism cu privire la gestionarea dificultăţilor viitoare, mai degrabă decât speranţa că nu vom fi confruntaţi cu adversităţi de tot felul.

Nu pledez pentru naivitate sau imprudenţă, sunt conştient că încrederea trebuie construită. La Deloitte, tot ceea ce facem se bazează pe încrederea pe care o inspiră integritatea şi competenţa, iar raţiunea noastră de a fi este tocmai aceea de a consolida încrederea în raportări, în planuri de afaceri, în oameni şi în companii. Avem privilegiul să admirăm în fiecare zi companii care execută planuri pe termen lung, în ciuda imprevizibilităţii pe termen scurt, şi executivi sau antreprenori care, în pofida tuturor dificultăţilor, inspiră cu un optimism contagios.

Fiecare dintre noi şi dintre organizaţiile noastre poate să facă depuneri sau retrageri în şi din contul mutual al încrederii care alimentează afacerile. Putem cultiva încrederea prin ceea ce ne spunem nouă înşine, colegilor, partenerilor de afaceri şi publicului mai larg, dar mai ales prin ceea ce facem. Putem fi modele de integritate, asumare, perseverenţă, creativitate, construind poveşti care inspiră despre cum investim, sprijinim, stăruim, îndurăm, reuşim. Nu pentru că sunt vremuri uşoare, ci pentru că există oameni puternici.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels