Companii

Alfredo Seafood: Vânzările de peşte vor creşte cu circa 20% în postul Crăciunului

Alfredo Seafood: Vânzările de peşte vor creşte cu...

Autor: Simona Tatu

30.11.2017, 00:00 97
Vânzările de peşte vor înregistra creşteri de circa 20% în perioada postului Crăciunului, faţă de avansul de 30% realizat anul trecut, potrivit datelor companiei Alfredo Seafood. „Creşterea consumului în această perioadă se explică în primul rând prin dieta din timpul postului, când singura carne permisă în anumite zile este cea de peşte. Dacă în aceeaşi perioadă a anului trecut s-a înregistrat o creştere a consumului de circa 30%, anul acesta estimăm o majorare de aproximativ 20%“, a spus Mihai Cristian Dărmănescu, fondator al Alfredo Seafood. Printre cele mai cumpărate soiuri de peşte se numără somonul, macroul, merluciul şi codul, dar şi soiuri din producţia locală de crap, păstrăv sau novac. Romfood Trading SRL, compania care operează brandul Alfredo Seafood, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 73 mil. lei (16 mil. euro), conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO