Companii
Alinso Group va deschide terminalul de cale ferată din Ploieşti West Park
Secțiune susținută de
Alinso Group, dezvoltatorul Ploieşti West Park, va deschide la
începutul anului viitor în cadrul parcului industrial un terminal
de cale ferată, în care a investit în primă fază două milioane
euro, urmând ca la finalizarea proiectului, în 2014, investiţiile
să atingă şapte milioane euro.
Proiectul va avea o suprafaţă totală de zece hectare şi trei linii
de cale ferată cu o lungime totală de 2,2 kilometri. Terminalul va
fi dezvoltat în cinci faze, urmând ca prima fază să fie finalizată
la sfârşitul anului pentru o lungime a liniei de cale ferată de 440
de metri. "Vom lansa o licitaţie în perioada următoare pentru
operarea trenurilor. Terminalul va începe să opereze efectiv la
începutul anului viitor", a declarat miercuri, într-o conferinţă de
presă, preşedintele executiv al Alinso Group, Ivan Lokere. Ploieşti
West Park, proiect lansat în iulie 2009, urmează să aibă la
finalizare o suprafaţă totală de 220 de hectare, iar investiţia
totală este estimată la 750 de milioane de euro. Alinso dezvoltă
Ploieşti West Park împreună cu omul de afaceri român Petrică
Uşurelu, proprietarul grupului Piritex.
*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!
-
ZF Power Summit 2019. Efectele OUG 114: Prin plafonarea gazului şi a energiei câştigă cei care nu investesc şi cei care revând, nu producătorii. Ne pierdem rolul regiona. Marile companii din energie, fie private, fie de stat, critică la unison OUG 114
-
Două firme din România, în topul „starurilor“ din regiune cu o evaluare de peste 1 miliard de dolari
-
Antreprenori locali. Producătorul pufuleţilor Gusto, afaceri de 26 mil. euro în 2018, 50% din vânzări merg la export. „Ne-am întâlnit cu noi parteneri de retail de pe trei continente.“
-
Care sunt brandurile care dotează casele românilor cu electrocasnice: În lupta pentru banii cheltuiţi pe electrocasnicele mari îşi face loc şi un brand românesc
-
Finanţe personale. Investitorii tranzacţionează de patru ori mai mult Banca Transilvania decât BRD
-
Cum arată piaţa muncii: numărul de contracte de muncă este mai mare cu 480.000 faţă de acum cinci ani
-
Cezar Boţel, BNR: Este imposibil ca politica monetară să menţină stabile, dincolo de orizonturi foarte scurte, atât rata dobânzii, cât şi cursul de schimb
-
Show Vodafone cu tehnologia 5G în Bucureşti: o hologramă, live în concert
-
Integratorul Global Technical Group vrea afaceri de 42 mil. euro în 2019, plus 30%, şi să recruteze 100 de persoane
-
INTERVIU. Mihail-Cătălin Ştefan, directorul ROMEPS: În 2013-2014 erau 2.400 de angajaţi în producţia de polistiren expandat. Acum mai sunt 800