• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Companii

Alstom, producător francez de material rulant feroviar, a finalizat achiziţia companiei canadiene Bombardier Transport, cu activităţi în 70 de ţări şi 75.000 de angajaţi

Alstom, producător francez de material rulant feroviar, a finalizat achiziţia companiei canadiene Bombardier Transport, cu activităţi în 70 de ţări şi 75.000 de angajaţi

Autor: Alexandra Cepăreanu

29.01.2021, 17:56 323

Alstom, ce produce şi comercializează sisteme, echipamente şi servicii pentru sectorul feroviar, companie ce ocupă locul doi în topul celor mai mari producători de material rulant de pe piaţă, a finalizat achiziţia grupului canadian Bombardier Transportation cu activităţi în 70 de ţări şi circa 75.000 de angajaţi în întreaga lume.

Astfel, prin integrarea Bombardier Transportation, Alstom îşi va consolida poziţia de lider pe piaţa mobilităţii sustenabile, potrivit reprezentanţilor. La finalul anului 2019, în cadrul Alstom lucrau 449 de angajaţi, potrivit ultimelor date publice.

„Astăzi marcăm un moment unic pentru Alstom şi pentru sectorul mobilităţii la nivel mondial. Lumea trebuie să se angajeze într-o tranziţie socială şi de mediu pentru a putea aborda marile provocări ale urbanizării, oportunităţi egale pentru dezvoltarea economică şi schimbările climatice. Transportul, esenţial pentru viaţa profesională şi socială, dar cu un mare impact asupra mediului, se află în centrul acestei tranziţii. Responsabilitatea noastră este să aducem inovaţia necesară pentru astfel de provocări extreme şi să ne asigurăm că toate comunităţile din întreaga lume, în timp ce călătoresc pentru a se întâlni cu cei dragi sau pentru a munci, pot avea acces la aceeaşi calitate a serviciului şi eficienţă,” a spus Henri Poupart-Lafarge, preşedinte şi CEO al Alstom.

Grupul Bombardier Transportation are venituri totale de aproximativ 15,7 miliarde  de euro şi un registru combinat de comenzi în curs de realizare în valoare de 71,1 miliarde  de euro.

Alstom, cu afaceri de 246,7 mil. lei în 2019, înregistra o bază de clienţi stabilă în Franţa, Italia, Spania, India, Asia de Sud-Est, Africa de Nord şi Brazilia, iar fuziunea cu Bombardier Transportation va aduce o apropiere de clienţi de pe alte pieţe strategice precum Marea Britanie, Germania, Ţările Nordice, China şi America de Nord.

„Grupul va avea acum în special capacităţi foarte puternice în Europa şi America de Nord, care reprezintă aproximativ 75% din piaţa accesibilă OEM. sediul central al Alstom pentru America va fi în Montréal, Québec - conducând toate operaţiunile din regiune – unde se va înfiinţa, de asemenea, un centru de excelenţă pentru proiectare şi inginerie care se va baza pe punctele forte foarte solide ale regiunii Québec în inovaţie şi mobilitate durabilă”, au transmis reprezentanţii.

Alstom a dezvoltat mai multe soluţii şi produse în domeniul mobilităţii, precum trenul cu hidrogen, funcţionarea autonomă a trenurilor, materialul rulant eficient din punct de vedere energetic şi soluţii de infrastructură.

„Reunim aproximativ 17.500 de talente în inginerie şi cercetare - dezvoltare din ambele grupuri, consolidând o moştenire bogată de 10.000 de brevete şi încorporând tehnologii suplimentare semnificative de la Bombardier Transportation, de exemplu în întreţinerea predictivă, semnalizare şi operaţiuni digitale, grupul va putea dezvolta soluţii într-un ritm mai rapid şi la o scară mai mare.”

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597